Rușii părăsesc Conferința Episcopilor Ortodocși în Germania

După ruperea comuniunii euharistice dintre Moscova și Constantinopol rușii părăsesc Conferința Episcopilor Ortodocși în Germania.

Luni, Biserica Ortodoxă Rusă a anunțat ruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Constantinopolului. Marți, episcopii ortodocși ruși din Germania pun în practică dispozițiile Moscovei și părăsesc Conferința Episcopilor Ortodocși din Germania.

Cei trei episcopi ortodocși ruși din Germania s-au retras din Conferința Episcopilor Ortodocși din Germania (OBKD). „Din nefericire,trebuie să suspendăm în mod provizoriu colaborarea noastră cu OBKD“, a declarat arhiepiscopul Mark Arndt, întâistătătorul eparhiei germane a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor [Rusiei]. Arhiepiscopul Mark a spus într-un interviu acordat marți, la Munchen Agenției de Știri Catolice (KNA):"[Întreruperea colaborării] este foarte durerosă, dar nici nu putem să aprobăm indirect campania pornită împotriva ortodoxiei în Ucraina și Rusia". Prin aceasta, episcopii ruși din Germania urmează o decizie a conducerii Bisericii Ortodoxe Ruse. Biserica Rusă a dispus încă din luna septembrie ca episcopii ruși să înceteze orice colaborare cu organizațiile bisericești aflate sub conducerea clericilor din Patriarhatul de la Constantinopol. Biserica Ortodoxă Rusă protestează astfel împotriva inițiativei Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol de a forma o biserică autocefală în Ucraina prin ignorarea totală a teritoriului canonic rus.

Intreruperea comuniunii euharistice

Biserica Ortodoxă Rusă a anulat luni orice comuniune liturgică cu Patriarhul din Constantinopol din cauza disputei legate de autocefalia ecleziastică din Ucraina. Prin aceeastă hotărâre se adâncește ruptura dintre principalele centre de putere ale creștinismului ortodox. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis că „este imposibil să continue comuniunea euharistică cu Patriarhatul Ecumenic“ și a informat toate bisericile ortodoxe surori prin intermediul departamentului pentru relații externe condus de mitropolitul Ilarion Alfeiev. Acesta a declarat la Minsk: ”Atâta timp cât Constantinopolul nu-și retrage deciziile anti-canonice, laici nu ar trebui să primească sfintele Taine de la clericii Patriarhiei Constantinopolului.”

Înființată în 2010, Conferința Episcopilor Ortodocși din Germania a avut până acum 16 membrii dintre episcopi eparhioți și vicari din șapte biserici ortodoxe care activează pe teritoriul Republicii Federale Germania. Președinte al OBKD este mitropolitul grec-ortodox Augoustinos (80 ani) cu reședința în Bonn. Conform statutelor bisericești, Conferința Episcopilor Ortodocși din Germania este condusă întotdeauna de reprezentantul canonic al Patriarhiei din Constantinopol. OBKD a coordonat numeroaselor inițiative comune ale milioanelor de creștini ortodocși din Germania.

Declarația Mitropolitului Augoustinos:

„Cu dezamăgire și tristețe am luat la cunoștință decizia de ieri a Sfântului Sinod al Patriarhiei Moscovei de a pune capăt comuniunii euharistice cu Patriarhia Ecumenică, al cărei Mitropolit sunt în Germania. După declarațiile făcute în ultimele zile de șeful Biroului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei Metropolitul Ilarion de Volokolamsk era de așteptat să fie luată o asemenea decizie. Aceasta este practic o prelungire a deciziei adoptate la 14 septembrie 2018, prin care Patriarhia Moscovei cerea proprriilor episcopi de a nu mai concelebra înpreună cu noi. De noua decizie sunt acum afectați și preoții și laicii. Ca și în septembrie și acum sunt afectațe parohiile din diaspora unde exista o întrepătrunderea a comunităților celor două patriarhate, așa ca în Germania. Multe experiențe pozitive pe care le-am trait în relațiile reciproce din parohiile eparhiile din Germania, mai ales după depășirea schismei interne dintre Patriarhia Moscovei și Biserica Rusă din Afara Granițelor (2007) și fondarea Conferinței Episcopilor Ortodocși din Germania (2010) mă fac să cred că relațiile de bună coexistență dintre credincioși, preoți și episcopi. Noi am trecut prin situații similare în trecut - înainte de 2007, de exemplu; existau conflicte similare între Patriarhiile din Antiohia și Ierusalim care nu au avut consecințe suplimentare, așa că nu trebuie să privim pesimist în viitor. În ceea ce privește Ucraina preocuparea comună a tuturor creștinilor ortodocși trebuie să fie depășirea înțeleaptă a schismelor bisericești în plan bisericesc nu politic. Aceasta este opinia patriarhului ecumenic din Constantinopol. Biserica Constantinopolului în calitate de biserică mamă este îndreptățită și îndatorată să asigure independența propriei fiice Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Dacă fiica mai mare a patriarhiei din Constantinopol , Biserica Ortodoxă Rusă, nu este de accord cu această decizie este foarte regretabil.”

Turcia expropriază în masă biserici și mănăstiri aramaice

Având în vedere un decret recent al guvernului turc prin care se dispune confiscarea proprietăților bisericești aramaice din sud-estul Turciei, creștinii aramaici din Germania au cerut susținerea guvernului federal german pentru apărarea dreptului la proprietate. Daniyel Demir, președintele Federației aramaice creștine din Germania, a declarat luni la Heidelberg: că proprietățile bisericii aramaice sunt expropriate în masă. Creștinii aramaici din orașul Mardin( Turcia) și din zona înconjurătoare au pierdut peste 50 de biserici, mănăstiri și cimitire care au fost trecute automat în proprietatea autorității religioase turce Diyanet (echivalentul secretariatului de stat pentru culte din România). După informațiile obținute de la Înaltpreasfințitul Mitropolit Timotheos Samuel Aktaş care este și starețul mănăstirii Mor Gabriel din Turcia, una dintre cele mai vechi mănăstiri creștine, transferul celor 50 de imobile bisericești pare să fie "doar vârful aisbergului". Situația este confuză, dar amploarea exproprierilor este alarmantă, a spus Daniyel Demir. Cu toate acestea, nu se știe exact care și câte dintre nenumărate biserici din zona Mardin mai sunt pe lista autorităților turce. Creștinii aramaici se tem că moștenirea culturală aramaică, bisericile și mănăstirile vechi din perioada creștinismului timpuriu –dintre care unele mai vechi de 1500 de ani – vor fi vândute sau transformate în moschei. După declarația lui Daniyel Demirs, prefectura turcă din Mardin a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că alte 50 de proprietăți bisericești ar vor fi transferate în trezoreria publică a autorității religioase Diyanet. În calitate de proprietar legal, Diyanet ar putea dispune de clădiri după bunul plac, a spus Demir. În prezent, aramaicii care sunt încă în Turcia încearcă să afle care dintre sutele de biserici din Tur Abdin (aramaică: Muntele slujitorilor lui Dumnezeu) –o regiune la granita cu Siria sunt afectate de decretul cu pricina. Creștinii aramaici încearcă să vadă prin intermediul juriștilor care ar fi posibilitățile legale de contracarare a hotărârilor guvernamentale turce. Creștinii aramaici sunt o minoritate religioasă nerecunoscută în Turcia și, prin urmare, nu își pot exercita dreptul la libertatea religioasă. Construcția și conservarea bisericilor a fost întotdeauna dificilă în trecut. Potrivit informațiilor actuale în Turcia trăiesc încă 2.000 de creștini aramaici, 150 000 dintre ei trăiesc în Germania și peste 350 000 în Uniunea Europeană. Creștinii aramaici ortodocși sirieni reprezintă una dintre cele mai vechi confesiuni creștine.

Sf. Athanasie din Brest

Sfințitul Mucenic Athanasie din Bretsk a fost din Belarus și s-a născut în jurul anului 1597 într-o familie creștină creștină pe nume Filippovici. El a primit o educație temeinică și a cunoscut extrem de bine literatura teologică și istorică, așa cum reiese din jurnalul sfântului, care s-a fost păstrat.

În tinerețe, Sfântul Atanasie a fost pentru un timp dascăl în casele comercianților polonezi bogați. În anul 1627, el primit tonsura în monahism sub mantia starețului Iosif la mănăstirea închinată Sfântului Duh din Vilensk. Sfântul Atanasie a fost hirotonit în anul 1632 și a devenit stareț al mănăstirii Dubovsk, lângă Pinsk.

Sfântul Atanasie, cu o binecuvântare specială a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a restabilit Ortodoxia în limitele vechilor teritorii ale Rusiei, care au fost confiscate de regatul polonez. Între anii 1638-1648, Sfântul Atanasie și-a împlinit ascultările ca eguen al mănăstirii Bretsk-Simeonov. Călugărul a suferit multe abuzuri din partea uniților și persecuții ilegale din partea autorităților catolice civile. De trei ori a îndurat temnița în care a fost aruncat pe nedrept.

După intrarea în vigoare a dispozițiilor legale privind trecerea forțată a tuturor ortodocșilor din Polonia la biserica Unită după hotărârile luate la Uniunea de la Brest din 1596 a apărat cu râvnă ortodoxia. Discursul critic fulminant pe care l-a avut în parlamentul polonez în anul 1643 îl face ca unul dintre factorii catalizatori ai opoziției față de Uniație. Din acest motiv este arestat în 1644 și a fost trimis autorităților de la Kiev să fie judecat de un consistoriul bisericesc pentru tulburarea credinței uniților, dar a fost achitat și sa întors la propria mănăstire. Timp de zece ani, Sfântul Atanasie a condus o luptă constantă pentru Sfânta Ortodoxie, credincioșia căreia este evidențiată de suferințele și răbdarea cu care a suportat pe cei care-l dușmăneau pe nedrept.

Refuzul de a trece la Uniație l-au adus din nou în fața unui tribunal civil unde a fost acuzat printre altele de planificarea unei  răzmeliți cu ajutorul  hanului tătar Bogdan Xmelnyckyc împotriva uniației. Este condamnat la moarte pentru afurisenia pe care a aruncat-o asupra Uniației și moare ca martir după lungi chinuri în noaptea de 4-5 septembrie  a anului 1648. Descoperirea Sfintelor sale Moaște s-a făcut la anul 1679, Julie 20.

100 de ani de la martiriul Romanovilor

100 de ani de la martiriul Romanovilor

Pe 17 iulie 1918 agenții poliției secrete ruse CEKA l-au împușcat pe fostul țar Nicolae al II-lea Romanov în Ekaterinburg . Împreună cu el au fost uciși în acele zile și alți membrii ai falimiei imperiale printre care și marea ducesă Elisabeta Fiodorovna care era din 1907 stareța mănăstirii ”Marta și Maria – surorile milostivirii”.

Marea ducesă Elisabeta Fiodorovna a fost aruncată într-un puț de mină părăsită din apropierea localității Alapayevsk alături de alți șase membrii ai familiei imperiale în 18 Iulie 1918. Până la sfârșit s-a rugat neâncetat chiar și atunci când în fața ei au fost aruncați cinci membrii ai familiei imperial Romanov. Marele Duce Serghei Mihailovici a fost împușcat înainte de a fi aruncat în puț. Restul au fost aruncați de vii. Din pricina căderii doar unul din cei șase membrii ai familiei imperiale a decedat. Celelalte victime au supraviețuit în primă fază căderii dar au murit din pricina rănilor suferite. Printre victime s-au aflat prințul Ioan Constantinovici al Rusiei († 32 ani), Prințul Constantin Constantinovici al Rusiei († 27 ani), prințul Igor Constantinovici al Rusiei (†24 ani), Prințul Vladimir Pavlovici Paley († 21 ani), maica Varvara Yakovleva și marea ducesă Elisabeta Fedorova († 53 ani). Marea Ducesă s-a rugat pe tot parcursul drumului și chiar după izbitura suferită astfel încât criminalii au aruncat în puțul de mină două grenade pentru a-i amuți pentru vecie pe ce pe care puterea comunistă îi dorea șterși din memoria veacului de acum. Deoarece rugăciunile ”Miluiește-ne Dumneueule , miluiește-ne!” și ”Mântuiește Doamne poporul Tău!” s-au auzit fără încetare și după ce zgomotul celor două explozii se stinsese și o a treia grenadă nu mai aveau, securiștii CEKA au aruncat multe grinzi și bucăți de demn uscat în puț și câteva făclii pentru a îi arde pe cei răniți. Rugăciunea însă nu s-a stins nici după ce s-au stins flăcările și criminalii și-au părăsit victimele în mina dezafectată. Marea ducesă care asemenea Reginei Maria a României a îngrijit cu trup și suflet răniții în spitalul mănăstirii pe care o întemeiase după moartea soțului, a pansat cu bucăți din veșmântul propriu rănile celor căzuți. Din lipsa apei și hranei și din pricina rănilor toți au decedat la puțin timp. Nimeni nu știe din ordinul cui au fost omorâți acești oameni. Totul a fost executat cu cea mai mare discreție, și dacă despre asasinarea țarului s-a scris imediat în toate ziarele vremii, despre asasinarea celor enumerați mai sus nu a scăpat nimeni nici un cuvânt. Unul din criminali a declarat al început armatei rușilor albi că ”oameni necunoscuți” i-ar fi răpit pe cei asasinați. Nu se știe nici motivul brutalei asasinări sau de ce au fost aruncații de vii în acel puț de mină. Se știe doar că armele de foc pe care le aveau călăii au fost folosite doar pentru al îl împușca în cap pe marele duce Serghei Mihailovici Romanov.

Cine a fost Elisabeta Fiodorovna ? Elisabeth Alexandra Luise Alix a fost născută la 1 noiembrie 1864 în familia marelui duce Ludvig al IV-lea din Hessen și era nepoata Reginei Victoria. Se căsătorește la 15 iunie 1884 cu parele Duce al Rusiei Serghei și ia numele de Elisabeta Fiodorovna. Se convertește la ortodoxie în 1891 după un pelerinaj în Palestina unde printre altele a vizitat biserica rusă de pe Muntele Măslinilor care poartă hramul Sf. Maria Magdalena. Slujba trecerii la ortodoxie făcută prin mirungere este tradusă de Elisabeta Fiodorovna în engleză și germană și trimisă tuturor rudeniilor din Europa de Vest. Soțul ei, Marele Duce Serghei Alexandrovici Romanov este ucis în 1905 într-un atentat cu bombă executat de teroristul socialist Ivan Kalyayev. După moartea soțului marea ducesă împarte întreaga avere și intră în viața monahală. Îl iartă pe criminalul care i-a ucis soțul și intervine pe lângă țar pentru grațierea acestuia. A întemeiat o mănăstire sub patronajul surorilor lui Lazăr – Marta și Maria – care să se ocupe de săraci, bonlavi și muribunzi la Moscova încercând să combine viața monahală ortodoxă cu activismul social al tradiției creștine vest europene în care crescuse.

Studiază autorii creștini din apus ca Vincențiu de Paul și Tereza de Aquila care au scris mult despre baza duhovnicească a muncii sociale creștine. Studiază viața comunității diaconițelor din Kaiserwerther care erau deosebit de renumite în epocă și viața comunității monastice romano/catolice franceze ” Little Sisters of Love” din Londra. Activitatea mănăstirii ortodoxe organizată de ea l-a făcut pe diplomatul englez Sir Samuel Hoare să exclame: ”Atmosfera din mănăstirea [Elisabetei Fiodorovna] e ca cea de la surorile anglicane.” Când a început să cutreiere casele săracilor și cartierele rău famate în căutarea copiilor orfani poliția a avertizat-o că nu îi poate garanta nici siguranța nici viața dacă se expune așa primejdiilor. Elisabeta Fidorovna le-a răspuns acestora că: ”Viața e în mâna lui Dumnezeu nu într-a poliției!”

Activitatea diaconițelor coordonată de o convertită la ortodoxie a stârnit nemulțumirea clerului superior moscovit care printre altele zgândărit și de Grigori Efimovici Rasputin au acuzat-o de încercarea de a protestantiza pe furiș ortodoxia Rusă. Monahia Elisabeta se apără în fața sinodului rus citându-l pe marele canonist Theodoros Balsamon care menționează atât existența diaconițelor precum și ritualul de hirotesire al acestora în secolul al XII-lea. Tensiunile legate de noua mănăstire apar regulat pe ordinea de zi a sinodului rus care respinge vehement hirotesiile diaconițelor până la revoluția bolșevică.

Elisabeta Fiodorovna refuză în 1917 învitația rudelor din Germania de a se refugia din fața tăvălugului bolșevic. Este arestată în Săptămâna Paștilor din anul 1918 sub acuzația că mănăstirea condusă de ea era un centru de misticism și superstiții și este deportată cu toată familia Romanovilor la Ekaterinburg. Prea mulți membrii ai familiei imperiale la un loc erau o problemă pentru conducătorii bolșevici așa că cei nominalizați mai sus sunt mutați la Alapayevsk la circa 150 de kilometri nord vest de Ekaterinburg.

În noapte de 18 Julie 1918 Pjotr Starzew, Grigori Abramow und Wassili Ryabow din poliția secretă rusă CEKA împreună cu alte ajutoare duc pe cei 6 membrii ai familiei Romanov un secretar și o maică din mănăstirea Ecaterinei Fiodorova la o mină părăsită aflată la circa 11 Km distanță de oraș unde sunt omorâți mișelește. Peste câteva luni trupele antibolșevice cuceresc pentru puțină vreme regiunea Alapayevsk și după zvonurile care circulau în zonă găsesc locul execuției Romanovilor: Atunci se constată că trei dintre victime au fost bandajate cu bucăți din rasa Elisabetei Fiodorova. Trupul maicii Elisabeta Fiodorova este transportal la Ierusalim, iar ceilalți cinci membrii ai familiei Romanov au fost înhumați într-un cimitir rus din China. Acesta din urmă devastat de adepții lui Mao Zedong în 1945.

Biserica Rusă din din afara Rusiei pe Elisabeta Fiodorova o canonizează în anul 1981 alături de alți martiri ai epocii comuniste. În 1992 este canonizată și de către Biserica Ortodoxă Rusă. În 1998 este inaugurată o statuie a Elisabeta Fiodorova în rândul martirilor veacului XX cinstiți pe fațada Abație Westminster. Patriarhul Alexei al II-lea dă binecuvântarea redeschiderii mănăstirii întemeiate de Elisabeta Fiodorova. Pe lângă mănăstire s-a deschis și un cămin pentru fetele orfane și un centru de pregătire medicală și farmaceutică care pe lângă pregătirea teoretică în aceste domenii mijlocesc și cursuri de spiritualitate, diaconie și teologie. În Moscova sunt 45 de eleve. Centre asemănătoare s-au deschis și la St. Petersburg, Vladikavkaz, Ioșkar-Ola, Pjatigorsk, Tscheboksary, Rostow am Don, Nabereshnyje Tschelny, Schachty și Iwanowo.

Pentru rugăciunile cuvioasei maici Elisabeta Fiodorova, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Gâlceava călugărească - 500 de ani de la Disputa din Heidelberg

În data de 26 Aprilie a anului 1518  Martin Luther avea ocazia să își susțină o parte din tezele proprii în cadrul conventul anual al ordinului călugărilor augustinieni din Germania. Prin aceasta se declanșează răspândirea publică a ideilor lui Luther în partea de sud vest a Germaniei.  Acest eveniment istoric a fost comemorat printr-o serie de evenimente de către Biserica Evanghelică din Baden și de către renumita Universitate Heidelberg. Un act festiv a avut loc în 26 aprilie în Aula Magna din vechea universitate. Rectorul Bernhard Eitel și episcopul evanghelic Johannes Cornelius Bundschuh au rostit cuvintele introductive. Decanul Facultății de Teologie dien Heidelberg a prezentat contextul istoric al  Disputei din Heidelberg.  Germanistul Joachen Hörisch și profesoara de teologie sistematică Friederike Nüssel au încercat să prezinte  câștigul adus de această celebră dispută pentru timpul actual. Duminică 29. Aprilie 2018 simpozionul dedicat acestui eveniment s-a încheiat cu o slujbă religioasă în catedrala Sfântului Duh din Heidelberg la care a predicat cea mai cunoscută teoloagă luterană germană a momentului doamna Margot Käßmann. 

Disputa din Heidelberg a fost platforma oferită lui Martin Luther de către duhovnicul și învățătorul acestuia Johannes von Staupitz, întâistătătorul călugărilor augustinieni din imperiul german, pentru a discuta, după metode academice, propunerile de reformă care erau deja vehiculate în rândul călugărilor augustinieni. Manuscrisul și foile tipărite pentru uzul celor care trebuiau informați sau  care patricipau ca ascultători la disputa publică nu s-au păstrat. O copie timpurie a acestor documente publicată în Olanda a fost găsită de către istoricul bisericesc Walther von Loewenich. Acesta analizează și descrie tezele disputate în Heidelberg în lucrarea ”Theologia Crucis” pe care le cataloghează ca fiind un punct important în drumul lui Luther spre Reformă.

Întradevăr tezele din Heidelberg bazate pe Sfânta Scriptură și pe citate din sfinții părinți prezintă o concentrare radicală a tuturor opiniiilor teologice din lucrările pe care Luther le-a scris până la acea dată. Luther renunță la gândirea metafizică tradițională care îl reprezenta pe Dumnezeu drept un motorul omniprezent al mișcării când afirmă: ”Nu se numește cu bună dreptate teolog acela care vede și înțelege făptura cea nevăută a lui Dumnezeu prin lucrurile Lui [din cosmos], ci se numește cu bună dreptate teolog cel care prin ființa văzută și îndreptată spre lume a lui Dumnezeu[= prin Iisus Hristos] înțelege realitatea concretă a patimii și crucii [Mântuitorului]. Doar de la Crucea Mântuitorului - accentuează călugărul augustinian față de toți cei prezenți - se poate obține o înțelegere potrivită a lui Dumnezeu. Numai atunci când   îl vedem pe Dumnezeu în Hristosul care suferă, în taina Lui cea ascunsă în slăbiciunea și lipsa de apărare a  celui Răstignit îl putem recunoaște cu adevărat. Dumnezeul cel Răstignit este singurul care inversează prin jertfa sa toate categoriile puterii și ale afirmării de sine, este singura formă prin care poate fi receptată realitatea divină. Iar singurul mod prin care ne putem raporta la acest Dumnezeu a cărui tărie se arată în slăbiciunea maximă a Lui este actul credinței. Luther întrerupe prin asta  alianța dintre puterea politică și puterea religioasă care stăpânea spațiul public din vremea antichității târzii. Renunță la teologia gloriei și a biruinței creștinismului asupra tuturor concurențelor religioase și se (re-)întoarce la teologia crucii.

Această radicalitate a teologiei crucii nu va fi urmărită însă consecvent nici de Martin nici de bisericile evanghelice care s-au născut din reforma lui. Doar din revelarea lui Dumnezeu în suferința de pe cruce nu se pot face nici alianțe cu puternicii veacului de acum, nici nu se poate construi o teologie istorică pe care să se fi fundatentat în vremea aceea poporul creștin sau națiunea creștină ori să se poată argumenta  în zilele noastre din puct de vedere teoretic drepturile fundamentale sau drepturile omului.   De la teologia crucii s-a argumentat în apusul creștin doar un lucru: expansiunea ideologică a unor interese de stăpânire. În cel Răstignit Dumnezeul creștinilor este de partea celor care au pierdut orice importnță socială  și prin Cel Răstignit Dumnezeu este una cu cei aflați în suferință. Durerea existențială a morții absolute lui Dumnezeu (pe Cruce) pe care o formuleză fiul unui pastor evanghelic Friederich Nitzsche este ultima radicalizare a înțelegerii lucrării lui Dumnezeu plecând de la Persoana lui Iisus Hristos după cum a fost aceasta prezentată în teologia lui Luther. 

Aceaste teze radicale din teologia crucii nu au fost discutate decât parțial la Heidelberg. Știm aceasta din dintr-un raport adresat filologului Beatus Rhenanus de către călugărul dominican Martin Bucer, reformatorul de mai târziu al Straßburg-ului. Cauza acestei ignorări parțiale nu a fost doar lipsa timpului ci și din cauză că Luther nu a dorit să își încarce și provoace prea mult ascultătorii.  Martin Bucer a fost extraordinar de încântat de opiniile teologice exprimate de Luther încât a devenit imediat din adept al lui Erasmus din Roterdam ucenic al lui călugugărului cerșetor și harismatic din Wittenberg. Același lucru se poate spune și despre studenții teologi din Heidelberg care au fost electrizați de tezele lui Luther și care mai târziu au aplicat reformat viața bisericească cum ar fi: Johannes Breny, Theobald Billicanus, Franz Irenicus,  Erhard Schnepf, Martin Frecht, Sebastian Franck și Sebastian Münster. Prelegerea unică a lui Luther în mănăstirea augustinienilor din Heidelberg a contribuit la marcarea definitivă a multori intelectuali din acea epocă care au contribuit la răspândirea acestor idei mai ales în orașele imperiale.

Textul latin al tezelor poate fi consultat în volumul întâi al ediției critice a operelor lui Luther publicat la Weimar (https://archive.org/details/werkekritischege01luthuoft) paginile 353-355 și pledoaria argumentativă susținută de Luther se poate analiza în cele 20 de pagini care urmează. 

Ungaria blochează extinderea cooperării dintre NATO și Ucraina

Statul ungar face presiuni pentru ca minoritatea maghiară din Rutenia să aibă în continuare învățământ în limba maternă

Potrivit rapoartelor din mass-media Ungaria blochează o cooperare mai strânsă dintre NATO și fosta republică sovietică a Ucrainei, cooperare care după dorința alianței nordatlantice ar trebui extinsă și consolidată. Prin urmare, nu este încă clar dacă o reuniune a comisiei NATO-Ucraina planificată pentru săptămâna viitoare la nivel de ambasadori  ambasadori poate avea loc așa cum sa prevăzut.

Germania și alte zece țări dintre cele 29 de state membre ale NATO au cerut, într-o scrisoare comună, guvernului maghiar ”să nu soluționeze conflictele bilaterale” în cadrul alianței militare. Până în prezent nu există din partea sediul NATO de la Bruxelles nici o confirmare nici o negare a existenței acestei cereri scrise în schimb se face doar referile la "proiecte în curs de desfășurare" cu Ucraina, care ar continua.

„Conflictul bilateral“ în cauză amintit a fost provocat de către parlamentul ucrainean și președintele ucrainean Petro Poroșenko  care au anulat drepturile minorităților de a avea învățământ în limba maternă. Noua lege este considerată discriminatorie de către Comisia de la Veneția a Consiliului Europei. Legea stipulează că începând cu anul 2020 școlile elementare vor folosi exclusiv limba ucraineană. Astfel reforma menită să integreze pupulația rusofilă din estul și sudul țării discriminează automat și pe etnicii maghiari, români sau polonezi din Ucraina.

Minoritatea maghiară din Ucraina trăiește comasată în Rutenia - o zonă care a fost adăugată  Republicii Sovietice Socialiste din Ucraina în 1946. Din 1920 până în 1939 ea a aparținut Cehoslovaciei, iar anterior imperiului austro-ungar . Astăzi trăiesc Transcarpatia aproximativ un milion de oameni dintre care aproximativ 150.000 de maghiari, 30.000 de ruși și 30.000 de români, aceștia din urmă, în principal, în zona de sud-est.

Ministrul maghiar de externe Péter Szijjarto anunțase deja în luna octombrie că va ridica împreună  cu guvernul român presiune asupra guvernului ucrainean pentru a împiedica apropierea Ucrainei de EU astfel încât fosta republică sovietică să fie obligată să anuleze noua lege a educației. "Petro Poroșenko", declara în acel moment Péter Szijjarto, "a vorbit până acum despre o Ucraina Europeană - acum el poate uita asta".

După demonstrații anti-maghiare și profanare monumentelor memoriale ungare de către naționaliști ucrainieni politicienii Fidesz (Uniunea Civică Maghiară) au cerut săptămâna trecută OSCE să trimită observatori pentru a proteja minoritatea maghiară. 

Ar fi de dorit ca și politicienii din București și Chișinău să aibă aceeași atitudine fermă  față de guvernul ucrainian cum o au politicienii ungari. Mai ales că minoritatea română din Ucraina conform ultimului recensământ se cifrează la peste 508.600 locuitori 

https://constantinprihoanca.blogspot.com/2017/12/ungaria-blocheaza-extinderea-cooperarii.html

Culegere de texte liturgice și doctrinare publicate în limba tailandeză

Cu binecuvântarea arhimandritului Oleg Cherepanin, reprezentantul oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse în Thailandei și protopop al tuturor parohiilor ortodoxe din regatul tailandez, au fost pubilcate două cărți noi. Prima dintre ele Trebnicul - o colecție liturgică iar cea de a doua este traducerea lucrării ”Biserica Ortodoxă: Istorie și Învățăturii” a episcopului Alexander Mileant (*1938 - † 2005). Lansarea celor două lucrări a vut loc luni 4 Decembrie 2017.

Colecția liturgică conține slujbele celebrate cel mai des în parohiile ortodoxe din Thailanda și anume vecernia mare, utrenia din sărbători, ceasurile și Sfânta Liturghie.
Cartea ”Biserica Ortodoxă: Istorie și Învățăturii” a episcopului Alexander Mileant a fost tradusă din limba engleză de către Irina Kultkhida Luangiosluachakul. Ilustrațiile au fot realizate la Moscova de către artista plastică ortodoxă Elena Cherkasova.  Comisia editorială a fost coordonată de către  Ksenia Bychkova. Sprijinul financiar pentru publicare a fost furnizat de Fundația Bisericii Ortodoxe din Thailanda.

Cărțile vor fi disponibile în toate parohiile ortodoxe din Thailanda. Biserica Ortodoxă Rusă are opt parohii și o mănăstire în această țară. 

Photo: orthodox.or.th

https://constantinprihoanca.blogspot.com/2017/12/culegere-de-texte-liturgice-si.html