Biserică ortodoxă profanată în Turcia

O biserică ortodoxă greacă din localitatea Hașera (Yeșildere), regiunea Argyroupolisa, provincia Pont - menționată de T.A. Sinclair în lucrarea Eastern Turkey: An Architectural & Archaeological Survey, Vol. 2 - a fost vandalizată și devastată. Cazul a fost adus la cunoștința opiniei publice de către deputatul pro kurd de origine armeană Garo Paylan al Partidului Democrat al Popoarelor (HDP) care cerut o luare de poziție din partea ministrului turc al turismului și culturii domnul Mehmet Nuri Ersoy.

“Biserica a rezistat cu success intemperiilor dealungul timpului, dar în ultimii ani frescele care împodobeau pereții clădirii au fost literalmente distruse. Mormintele din jurul bisericii au fost jefuite de căutătorii de comori. Catastrofa – în fața căreia au reacționat și localnicii - este evidentă și nu face onoare nici motenirii culturale și nici celei istorice a țării a scris deputatul partidului HDP din Marea Adunare Națională a Turciei.

El a subliniat că acest comportament este susținut indirect de politica guvernamentală care incită la violență împrotiva suniților și a celorlalte minorități nemusulmane.

Drept urmare ministrul Nuri Ersoy a fost întrebat de ce nu a protejat clădirile istorice din localitatea Hașera (Yeșildere). Deputatul Garo Paylan a mai dorit să știe dacă există intenția de a se restaura biserica și de a face din ea, din nou, un locaș de cult, precum și ce acțiuni a întreprins Ministerul Culturii din Turcia pentru a preveni distrugerea memoriei culturale a creștinilor care au viețuit secole întregi pe acele meleaguri.

Sursa: http://www.pontos-news.gr/article/209748/tymvoryhoi-kai-listes-leilatisan-ellinorthodoxi-ekklisia-stin-argyroypoli-toy-pontoy

Stefano Li Side - in Memoriam

Stefano Li Side  (* 3.10.1926 in Zunhua, Tangshan, Hebei, China; † 8. Juni 2019), a fost un cleric romano-catolic Chinez, episcop al bisericii catacombelor din China.  Născut într-o familie catolică s-a simțit chemat la slujirea preoțească și a urmat seminarul din localitate. În 1945 merge la seminarul din Tianjin iar din 1950 la facultatea de teologie din Wen Shen de lângă Bejing. A fost hirotonit în 1955  preot, iar pe 8 August 1982 episcop pentru episcopia din Tianjin in China. A fost  închis 17 ani în lagăre de muncă silnică (1963-1980). În 1989 participă la sinodul episcopilor catolici din Yhang Er Ce și cere guvernului extinderea libertăților religioase. Este din nou arestat și eliberat în 1991 când revine la Catedrala Sf. Josif din Tianjin. Din 1992 se afla, ca părintele Dimitrie Bejan cu domiciliu forțat într-un sat de munte Liang Yhuuang Yi din  districtul Ji Xian (Tianjin). Episcopia din Tianjin are circa 100.000 de credincioși cu 40 de preoți oficial și 20 aparținând bisericii catacombelor. la care se mai adaugă 40 de călugărițe oficiale și încă 20 aparținând bisericii catacombelor.

vezi și Wang Yhicheng: No Public funeral for Msgr. Stefano Li Side, bishop of Tianjin

Șase mucenici ai Bisericii Ortodoxe din Siria

Duminica trecută, șase persoane au fost ucise și opt rănite într-un atac terorist la biserica Sf. Petru și Pavel din Al-Suqaylabiyah (vechiul orasul antic Seleucopolis), în nord-vestul Siriei, un oraș în care trăiesc mulți creștini ortodocși.
Potrivit Associated Press, au fost uciși cinci copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, împreună cu profesorul școlii de duminică. Sa întâmplat în timpul unui atac al grupării ISIS asupra orașului.
Patriarhii Bartolomeu al Constantinopolului, Teodor al Alexandriei, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și întâistători ortodocși au transmis condoleanțe Patriarhului Ioan al Antiohiei.
"Copiii au ieșit din biserică să se joace." ne-a spus parohul Maher Haddad. "O rachetă a căzut lângă un grup de copii și a ucis imediat cinci și a rănit pe alți opt. O altă creștină a fost ucisă pe o stradă din apropiere de o altă rachetă.
Se pare că a fost un atac al rebelilor sirieni din gruparea ISIS. Regiunea numără trei milioane de locuitori, dar 150 000 au fost nevoiți să se refugieze din cauza luptelor continue.
La 13 mai, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a scris Patriarhului Ioan: "Încă o dată, vedem efectele tragice ale urii religioase care orbește mintea umană și face pe oameni disperați și capabili să răspândească moartea și tristețea".
Și Patriarhul Neophite al Bulgariei a scris: "Am auzit cu durere despre incidentul tragic de la Biserica Sf. Petru și Pavel. În zilele când cântăm Domnul înviat, care a biruit moartea, răul și prințul acestei lumi (Ioan 12:31), ne rugăm ca Tatăl nostru Ceresc să primească sufletele celor plecați".

Când mersul la Sf. Liturghie te poate costa viața

Duminică, 12 Mai 2019 Majoritatea dintre noi am avut o zi liniștită. Unii au mers la biserică, alții au petrecut pe lângă casă iar alții s-au rătăcit prin internet. La doar un click depărtare au apărut știri despre viața creștină din Burkina Fasso. Și aceste știri nu sunt deloc înbucurătoare: Creștinii adunați la o Liturghie în Dablo(Burkina Fasso) - o comună cu circa 22.000 de locuitori din provincia Sanmatenga din nordvestul capitalei Ouagadougou(c.200 km) care în Wikipedia românească nici măcar o lemă nu are - au fost mitraliați în biserică și biserica a fost incendiată de atacatori. După cum relatează Radio France Internationale printre cei uciși se află și preotul paroh. Numărul răniților este necunoscut. Iar atacatorii islamiști erau circa 20-30 după declarația primarului Ousmane Zongo făcută agenției France Press. Apariția forțelor de ordine a durat ceva timp deoarece primul punct care avea structura necesară se afla la doar 45 de Km distanță în Barsalogho. Pe cei răposați Dumnezeu să-i ierte. Iar nouă celor care am aflat de asta puterea de a conștientiza că orice clipă poate fi secunda întâlnirii cu Dreptul Judecător, poate nu din pricina vreunui atentat musulman.

In memoriam Anton Durcovici

Anton Durcovici (* 17 mai 1888, Bad Deutsch-Altenburg, în imperiul Austroungar - † 10 decembrie 1951, Sighet) a fost un episcop romano-catolic de Iași între anii 1947-1949. A fost arestat de Securitate la data de 26 iunie 1949 și a murit în închisoarea de la Sighet, în urma tratamentului inuman la care a fost supus acolo. În data de 17 mai 2014 a fost trecut în rândul mucenicilor în cadrul unei slujbe religioase oficiate de cardinalul Angelo Amato la Iași. Episcopul Anton Durcovici este sărbătorit în România la 10 decembrie, ziua martiriului său.

Biografie

Anton Durcovici s-a născut la data de 17 mai 1888, în localitatea Bad Deutsch-Altenburg din Austria Inferioară, fiind al doilea copil al soților Francisc Durkowitsch (austriac / lucrător la cariera de piatră) și Maria Durkowitsch (croată, născută Mittermaier). La vârsta de șase ani rămâne orfan de tată care a decedat ca soldat în războiul bosniac din 1878 și a emigrat împreună cu mama și fratele Franz la Iași, unde a frecventat cursurile școlii slementare a parohiei catolice. S-a transferat la o școală din Ploiești și apoi la București, unde s-a înscris ca elev la Școala Arhiepiscopală „Sf. Andrei” (1898-1901), Condusă de Congregația Frații Școlilor Creștine, și Liceul „Sfântul Iosif” (1901-1906). La 1 septembrie 1901, este primit de către arhiepiscopul Raymund Netzhammer în Seminarul mic din București, la recomandarea pr. Lucius.

La data de 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-și continua studiile teologice la colegiul „De Propaganda Fide” (1906-1911). Ca o încununare a anilor de studii, în perioada 1910-1911 a obținut doctoratul în filosofie de la universitatea „Toma de Aquino”; în anul 1911 a obținut doctoratul în teologie de la Universitatea Urbaniană, precum și licența în drept canonic de la Universitatea Gregoriană. A fost sfințit preot în ziua de 24 septembrie 1910 în Bazilica „San Giovanni in Laterano”, cu o dispensă canonică de 20 de luni.

Revenit în țară la 29 iulie 1911, a fost timp de mai mulți ani profesor de religie la Liceul „Sf. Iosif” din București și a activat ca administrator parohial la Tulcea. Pentru simplul motiv că era cetățean austro-ungar a fost arestat de ziua intrării României în Primul Război Mondial, în data de 27 august 1916, și închis împreună cu ați preoți catolici, între care s-a numărat și Ioan Bălan, într-un lagăr din Moldova. Ulterior a fost eliberat de regele Ferdinand I. S-a întors la București, unde a fost numit preot vicar la parohiile din Târgoviște și Giurgiu, precum și profesor de religie la Liceele „Sf. Iosif” și „Sf. Andrei” din București. Apoi a fost și rector al capelelor școlilor catolice, predicator la biserica „Sf. Maria a Darurilor”, președinte al Asociației Mariane de bărbați și tineri din București. În anul 1919 preotul Anton Durcovici a fost nominalizat drept candidat pentru funcția de episcop de Iași. În funcția de episcop a fost numit Alexandru Cisar.

După Primul Război Mondial a ocupat diferite funcții în cadrul Arhidiecezei de București: profesor și rector al Seminarului Teologic Arhidiecezan „Sf. Duh” (1924-1947), vicar general al Mitropoliei Romano-Catolice de București (1935-1947) și canonic al aceleiași arhidieceze. De asemenea a fost jude-prosinodal în tribunalul arhidiecezan din București, examinator prosinodal, prelat papal, numit de papa Pius al XI-lea. A fost decorat de regele României cu Ordinul național „Steaua României”, în grad de ofițer. A înființat revista „Farul nou”, la care au colaborat între alții Gala Galaction și Nichifor Crainic. Anton Durcovici a fost rector și al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași în perioada 1944-1945 când, din cauza războiului, Institutul a fost mutat la București în cadrul Seminarului în fruntea căruia Anton Durcovici se afla deja din 1924. Vorbea la perfecție româna, germana, latina, franceza, italiana și maghiara.

Episcop romano-catolic de Iași

În înțelegere cu guvernul României și conform Concordatului din 1927, încheiat între Sfântul Scaun și Statul Român, papa Pius al XII-lea l-a numit în data de 30 octombrie 1947 pe preotul Anton Durcovici în funcția de episcop romano-catolic de Iași. A fost consacrat la 5 aprilie 1948 în Catedrala "Sf. Iosif" din București de către pro-nunțiul apostolic Gerald Patrick O'Hara (episcop de Savannah-Georgia, Statele Unite ale Americii) și înscăunat în Catedrala din Iași la 14 aprilie același an. Ca motto pe stema episcopală și-a ales textul: „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul“ (Beatus populus cuius Deus Dominus) (Ps. 143, 15). În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iași, episcopul Durcovici a desfășurat o activitate pastorală istovitoare, vizitând parohiile din Moldova și îndemnându-i pe credincioși să-și păstreze credința. Astfel, gândindu-se la timpurile care aveau să vină când mulți dintre credincioși vor rămâne fără preoți, el orânduiește ca în fiecare seară în toate bisericile să se repete două-trei întrebări din catehism cu tot poporul. Din cauza întreruperii relațiilor diplomatice dintre Guvernul României și Sfântul Scaun, prin denunțarea Concordatului din anul 1929, episcopul Durcovici a avut multe de îndurat din partea regimului comunist. După "punerea în retragere" forțată a arhiepiscopului Alexandru Cisar în septembrie 1948 și trimiterea acestuia cu domiciliu forțat la Orăștie, conducerea Arhidiecezei de București a fost încredințată de către Sfântul Scaun lui Anton Durcovici, ca administrator apostolic. În timpul evenimentelor dramatice din 1949, episcopul Durcovici a dat dovadă de mult tact în îndrumarea preoților și a sătenilor pentru respectarea liniștii și a păcii, ferindu-se astfel de a provoca autoritățile comuniste. Cazul Durcovici rămâne unul dintre cele mai dramatice din istoria Bisericii Romano-Cartolice din România. Perioada 1948-1949, în care s-a aflat la conducerea Diecezei de Iași, a fost una de confruntare deschisă cu regimul comunist, iar episcopul Durcovici și-a făcut pe deplin datoria. Astfel, el a inițiat unele acțiuni menite să asigure continuitatea Bisericii, acțiuni bazate pe îndemnul adresat credincioșilor de a păstra credința catolică și legăturile de fidelitate cu Sfântul Scaun. Securitatea i-a întocmit dosare de urmărire informativă și un dosar de urmărire penală, urmărindu-l pas cu pas. În notele informative redactate sunt prezentate numeroase acuzații aduse episcopului Anton Durcovici, cu scopul de a-l incrimina și trimite în fața unui tribunal militar. Episcopul era calificat drept un dușman al regimului comunist și coordonator al rezistenței anticomuniste din partea Bisericii Catolice din România. La data de 11 ianuarie 1949, ofițerii Securității din Iași, N.A. Pandelea și A. Nussem au propus arestarea episcopului A. Durcovici pe motiv că devenise “o piedică în drumul spre socialism”.

Martiriul episcopului Durcovici

În după-amiaza zilei de 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre localitatea Popești-Leordeni pentru a administra taina miruirii la 200 copii, a fost lovit și băgat forțat într-o mașină a Securității, împreună cu preotul prof. Rafael Friedrich, rectorul Seminarului Arhidiecezan din București. A fost depus în arestul central al Securității din București, unde a fost anchetat timp de aproape un an, fiind bătut și maltratat. În iunie 1950, este transferat la Penitenciarul Jilava. În această perioadă, este condamnat în lipsă la „închisoare administrativă“ de către o comisie militară alcătuită din generalii Alexandru Nicolschi și Vladimir Mazuru.[4] În închisorile comuniste, scria recent istoricul catolic american Robert Royal, episcopul "a fost maltratat (...) într-o asemenea măsură, încât în momentul în care a fost azvârlit dezbrăcat într-o celulă devenise de nerecunoscut". Aflat în captivitate, el și-a susținut cu mult curaj nevinovăția, declarând: "De la început și până în ziua arestării mele, am căutat să îndeplinesc îndatoririle mele religioase de episcop catolic și am înlăturat din faptele și cuvintele mele orice politică, având drept scop de a călăuzi clerul și credincioșii catolici pe drumul mântuirii sufletelor, îndemnându-i în credința lor religioasă" [5]. Episcopul Anton Durcovici a ajuns pe data de 17 septembrie 1951 la Închisoarea Sighet. După cum notează un martor: „Spre miezul nopții, un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni și sânge, a fost aruncat într-o celulă unde se mai aflau 15 suflete chinuite. În fața acestei scene, pr. Friedrich s-a repezit cu o pătură și l-a acoperit. Din cauza durerilor și a gerului, episcopul Durcovici n-a putut dormi și în acea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deținuți, zicându-le: «Duceți crucea Mântuitorului care S-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii și pentru mult încercatul popor român». A fost apoi luat și dus într-o celulă singur unde a murit la 10 decembrie 1951“.

A doua zi a fost luat și aruncat dezbrăcat și singur într-o celulă strâmtă (celula 13), fără lumină, fără căldură, fără aerisire. Pe data de 9 decembrie, preoții Rafael Friedrich și Ioan Ploscaru, care aveau celulele vecine, au interceptat ultimele cuvinte rostite în latinește de episcop: "Antonius episcopus! Orate pro me ut non dificiare: morior fame et siti; da mihi absolutionem; Antonius moribundus!" (Anton episcopul, rugați-vă pentru mine să nu cedez; mor de foame și de sete; dă-mi dezlegarea; Anton în agonie!).

Episcopul Durcovici a murit în noaptea de 10/11 decembrie 1951 în închisoarea comunistă de la Sighet, după ce torționarii săi, la ordinul liderilor regimului comunist, i-au refuzat hrana și apa de băut. În actele Securității apare următoarea constatare cu ocazia morții episcopului martir: “Durcovici Anton a decedat în luna decembrie 1951 la Dunărea. Dosarul Dur(covici) trebuie predat la A.S. (Arhiva Securității), B.3 (Biroul 3). Semnalat la Cabinet că a decedat! Trupul episcopului martir a fost preluat de directorul închisorii, Vasile Ciolpan, și îngropat în Cimitirul Săracilor din Sighet. Moartea episcopului a fost mult timp ținută secretă de către autorități. Efectul avea să fie însă contrariu, iar episcopul nu a fost niciodată dat uitării. În plină teroare comunistă, la 12 ianuarie 1954, respectiv 7 iulie 1955, preoții Traian Jovanelli și Petru Pleșca cereau eliberarea din închisoare a episcopului Durcovici, neștiind că el murise . În ultimii ani ai regimului comunist, dosarul de canonizare a episcopului Durcovici era deja în curs, fiind date publicității și primele informații privitoare la viața și martiriul său.

După anul 1990 episcopul Petru Gherghel a revigorat aceste preocupări, demarând cercetările istorice privind viața și activitatea episcopului martir. La data de 25 martie 1997 a fost deschis procesul de canonizare în faza diecezană, iar în septembrie 1999 dosarul complet a fost înaintat Congregației pentru Cauzele Sfinților din Roma. În data de 31 octombrie 2013 papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului slujitorului lui Dumnezeu Anton Durcovici, ucis în ură față de credință în închisoarea de la Sighet.

Academia Teologică de pe lângă Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Tereza" din București poartă numele episcopului Anton Durcovici. Iar episcopia romano catolică din Iași are o arhivă publică referitoare la Durcovici care poate fi accesată aici.

Turcia expropriază în masă biserici și mănăstiri aramaice

Având în vedere un decret recent al guvernului turc prin care se dispune confiscarea proprietăților bisericești aramaice din sud-estul Turciei, creștinii aramaici din Germania au cerut susținerea guvernului federal german pentru apărarea dreptului la proprietate. Daniyel Demir, președintele Federației aramaice creștine din Germania, a declarat luni la Heidelberg: că proprietățile bisericii aramaice sunt expropriate în masă. Creștinii aramaici din orașul Mardin( Turcia) și din zona înconjurătoare au pierdut peste 50 de biserici, mănăstiri și cimitire care au fost trecute automat în proprietatea autorității religioase turce Diyanet (echivalentul secretariatului de stat pentru culte din România). După informațiile obținute de la Înaltpreasfințitul Mitropolit Timotheos Samuel Aktaş care este și starețul mănăstirii Mor Gabriel din Turcia, una dintre cele mai vechi mănăstiri creștine, transferul celor 50 de imobile bisericești pare să fie "doar vârful aisbergului". Situația este confuză, dar amploarea exproprierilor este alarmantă, a spus Daniyel Demir. Cu toate acestea, nu se știe exact care și câte dintre nenumărate biserici din zona Mardin mai sunt pe lista autorităților turce. Creștinii aramaici se tem că moștenirea culturală aramaică, bisericile și mănăstirile vechi din perioada creștinismului timpuriu –dintre care unele mai vechi de 1500 de ani – vor fi vândute sau transformate în moschei. După declarația lui Daniyel Demirs, prefectura turcă din Mardin a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că alte 50 de proprietăți bisericești ar vor fi transferate în trezoreria publică a autorității religioase Diyanet. În calitate de proprietar legal, Diyanet ar putea dispune de clădiri după bunul plac, a spus Demir. În prezent, aramaicii care sunt încă în Turcia încearcă să afle care dintre sutele de biserici din Tur Abdin (aramaică: Muntele slujitorilor lui Dumnezeu) –o regiune la granita cu Siria sunt afectate de decretul cu pricina. Creștinii aramaici încearcă să vadă prin intermediul juriștilor care ar fi posibilitățile legale de contracarare a hotărârilor guvernamentale turce. Creștinii aramaici sunt o minoritate religioasă nerecunoscută în Turcia și, prin urmare, nu își pot exercita dreptul la libertatea religioasă. Construcția și conservarea bisericilor a fost întotdeauna dificilă în trecut. Potrivit informațiilor actuale în Turcia trăiesc încă 2.000 de creștini aramaici, 150 000 dintre ei trăiesc în Germania și peste 350 000 în Uniunea Europeană. Creștinii aramaici ortodocși sirieni reprezintă una dintre cele mai vechi confesiuni creștine.

Sf. Athanasie din Brest

Sfințitul Mucenic Athanasie din Bretsk a fost din Belarus și s-a născut în jurul anului 1597 într-o familie creștină creștină pe nume Filippovici. El a primit o educație temeinică și a cunoscut extrem de bine literatura teologică și istorică, așa cum reiese din jurnalul sfântului, care s-a fost păstrat.

În tinerețe, Sfântul Atanasie a fost pentru un timp dascăl în casele comercianților polonezi bogați. În anul 1627, el primit tonsura în monahism sub mantia starețului Iosif la mănăstirea închinată Sfântului Duh din Vilensk. Sfântul Atanasie a fost hirotonit în anul 1632 și a devenit stareț al mănăstirii Dubovsk, lângă Pinsk.

Sfântul Atanasie, cu o binecuvântare specială a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a restabilit Ortodoxia în limitele vechilor teritorii ale Rusiei, care au fost confiscate de regatul polonez. Între anii 1638-1648, Sfântul Atanasie și-a împlinit ascultările ca eguen al mănăstirii Bretsk-Simeonov. Călugărul a suferit multe abuzuri din partea uniților și persecuții ilegale din partea autorităților catolice civile. De trei ori a îndurat temnița în care a fost aruncat pe nedrept.

După intrarea în vigoare a dispozițiilor legale privind trecerea forțată a tuturor ortodocșilor din Polonia la biserica Unită după hotărârile luate la Uniunea de la Brest din 1596 a apărat cu râvnă ortodoxia. Discursul critic fulminant pe care l-a avut în parlamentul polonez în anul 1643 îl face ca unul dintre factorii catalizatori ai opoziției față de Uniație. Din acest motiv este arestat în 1644 și a fost trimis autorităților de la Kiev să fie judecat de un consistoriul bisericesc pentru tulburarea credinței uniților, dar a fost achitat și sa întors la propria mănăstire. Timp de zece ani, Sfântul Atanasie a condus o luptă constantă pentru Sfânta Ortodoxie, credincioșia căreia este evidențiată de suferințele și răbdarea cu care a suportat pe cei care-l dușmăneau pe nedrept.

Refuzul de a trece la Uniație l-au adus din nou în fața unui tribunal civil unde a fost acuzat printre altele de planificarea unei  răzmeliți cu ajutorul  hanului tătar Bogdan Xmelnyckyc împotriva uniației. Este condamnat la moarte pentru afurisenia pe care a aruncat-o asupra Uniației și moare ca martir după lungi chinuri în noaptea de 4-5 septembrie  a anului 1648. Descoperirea Sfintelor sale Moaște s-a făcut la anul 1679, Julie 20.

100 de ani de la martiriul Romanovilor

100 de ani de la martiriul Romanovilor

Pe 17 iulie 1918 agenții poliției secrete ruse CEKA l-au împușcat pe fostul țar Nicolae al II-lea Romanov în Ekaterinburg . Împreună cu el au fost uciși în acele zile și alți membrii ai falimiei imperiale printre care și marea ducesă Elisabeta Fiodorovna care era din 1907 stareța mănăstirii ”Marta și Maria – surorile milostivirii”.

Marea ducesă Elisabeta Fiodorovna a fost aruncată într-un puț de mină părăsită din apropierea localității Alapayevsk alături de alți șase membrii ai familiei imperiale în 18 Iulie 1918. Până la sfârșit s-a rugat neâncetat chiar și atunci când în fața ei au fost aruncați cinci membrii ai familiei imperial Romanov. Marele Duce Serghei Mihailovici a fost împușcat înainte de a fi aruncat în puț. Restul au fost aruncați de vii. Din pricina căderii doar unul din cei șase membrii ai familiei imperiale a decedat. Celelalte victime au supraviețuit în primă fază căderii dar au murit din pricina rănilor suferite. Printre victime s-au aflat prințul Ioan Constantinovici al Rusiei († 32 ani), Prințul Constantin Constantinovici al Rusiei († 27 ani), prințul Igor Constantinovici al Rusiei (†24 ani), Prințul Vladimir Pavlovici Paley († 21 ani), maica Varvara Yakovleva și marea ducesă Elisabeta Fedorova († 53 ani). Marea Ducesă s-a rugat pe tot parcursul drumului și chiar după izbitura suferită astfel încât criminalii au aruncat în puțul de mină două grenade pentru a-i amuți pentru vecie pe ce pe care puterea comunistă îi dorea șterși din memoria veacului de acum. Deoarece rugăciunile ”Miluiește-ne Dumneueule , miluiește-ne!” și ”Mântuiește Doamne poporul Tău!” s-au auzit fără încetare și după ce zgomotul celor două explozii se stinsese și o a treia grenadă nu mai aveau, securiștii CEKA au aruncat multe grinzi și bucăți de demn uscat în puț și câteva făclii pentru a îi arde pe cei răniți. Rugăciunea însă nu s-a stins nici după ce s-au stins flăcările și criminalii și-au părăsit victimele în mina dezafectată. Marea ducesă care asemenea Reginei Maria a României a îngrijit cu trup și suflet răniții în spitalul mănăstirii pe care o întemeiase după moartea soțului, a pansat cu bucăți din veșmântul propriu rănile celor căzuți. Din lipsa apei și hranei și din pricina rănilor toți au decedat la puțin timp. Nimeni nu știe din ordinul cui au fost omorâți acești oameni. Totul a fost executat cu cea mai mare discreție, și dacă despre asasinarea țarului s-a scris imediat în toate ziarele vremii, despre asasinarea celor enumerați mai sus nu a scăpat nimeni nici un cuvânt. Unul din criminali a declarat al început armatei rușilor albi că ”oameni necunoscuți” i-ar fi răpit pe cei asasinați. Nu se știe nici motivul brutalei asasinări sau de ce au fost aruncații de vii în acel puț de mină. Se știe doar că armele de foc pe care le aveau călăii au fost folosite doar pentru al îl împușca în cap pe marele duce Serghei Mihailovici Romanov.

Cine a fost Elisabeta Fiodorovna ? Elisabeth Alexandra Luise Alix a fost născută la 1 noiembrie 1864 în familia marelui duce Ludvig al IV-lea din Hessen și era nepoata Reginei Victoria. Se căsătorește la 15 iunie 1884 cu parele Duce al Rusiei Serghei și ia numele de Elisabeta Fiodorovna. Se convertește la ortodoxie în 1891 după un pelerinaj în Palestina unde printre altele a vizitat biserica rusă de pe Muntele Măslinilor care poartă hramul Sf. Maria Magdalena. Slujba trecerii la ortodoxie făcută prin mirungere este tradusă de Elisabeta Fiodorovna în engleză și germană și trimisă tuturor rudeniilor din Europa de Vest. Soțul ei, Marele Duce Serghei Alexandrovici Romanov este ucis în 1905 într-un atentat cu bombă executat de teroristul socialist Ivan Kalyayev. După moartea soțului marea ducesă împarte întreaga avere și intră în viața monahală. Îl iartă pe criminalul care i-a ucis soțul și intervine pe lângă țar pentru grațierea acestuia. A întemeiat o mănăstire sub patronajul surorilor lui Lazăr – Marta și Maria – care să se ocupe de săraci, bonlavi și muribunzi la Moscova încercând să combine viața monahală ortodoxă cu activismul social al tradiției creștine vest europene în care crescuse.

Studiază autorii creștini din apus ca Vincențiu de Paul și Tereza de Aquila care au scris mult despre baza duhovnicească a muncii sociale creștine. Studiază viața comunității diaconițelor din Kaiserwerther care erau deosebit de renumite în epocă și viața comunității monastice romano/catolice franceze ” Little Sisters of Love” din Londra. Activitatea mănăstirii ortodoxe organizată de ea l-a făcut pe diplomatul englez Sir Samuel Hoare să exclame: ”Atmosfera din mănăstirea [Elisabetei Fiodorovna] e ca cea de la surorile anglicane.” Când a început să cutreiere casele săracilor și cartierele rău famate în căutarea copiilor orfani poliția a avertizat-o că nu îi poate garanta nici siguranța nici viața dacă se expune așa primejdiilor. Elisabeta Fidorovna le-a răspuns acestora că: ”Viața e în mâna lui Dumnezeu nu într-a poliției!”

Activitatea diaconițelor coordonată de o convertită la ortodoxie a stârnit nemulțumirea clerului superior moscovit care printre altele zgândărit și de Grigori Efimovici Rasputin au acuzat-o de încercarea de a protestantiza pe furiș ortodoxia Rusă. Monahia Elisabeta se apără în fața sinodului rus citându-l pe marele canonist Theodoros Balsamon care menționează atât existența diaconițelor precum și ritualul de hirotesire al acestora în secolul al XII-lea. Tensiunile legate de noua mănăstire apar regulat pe ordinea de zi a sinodului rus care respinge vehement hirotesiile diaconițelor până la revoluția bolșevică.

Elisabeta Fiodorovna refuză în 1917 învitația rudelor din Germania de a se refugia din fața tăvălugului bolșevic. Este arestată în Săptămâna Paștilor din anul 1918 sub acuzația că mănăstirea condusă de ea era un centru de misticism și superstiții și este deportată cu toată familia Romanovilor la Ekaterinburg. Prea mulți membrii ai familiei imperiale la un loc erau o problemă pentru conducătorii bolșevici așa că cei nominalizați mai sus sunt mutați la Alapayevsk la circa 150 de kilometri nord vest de Ekaterinburg.

În noapte de 18 Julie 1918 Pjotr Starzew, Grigori Abramow und Wassili Ryabow din poliția secretă rusă CEKA împreună cu alte ajutoare duc pe cei 6 membrii ai familiei Romanov un secretar și o maică din mănăstirea Ecaterinei Fiodorova la o mină părăsită aflată la circa 11 Km distanță de oraș unde sunt omorâți mișelește. Peste câteva luni trupele antibolșevice cuceresc pentru puțină vreme regiunea Alapayevsk și după zvonurile care circulau în zonă găsesc locul execuției Romanovilor: Atunci se constată că trei dintre victime au fost bandajate cu bucăți din rasa Elisabetei Fiodorova. Trupul maicii Elisabeta Fiodorova este transportal la Ierusalim, iar ceilalți cinci membrii ai familiei Romanov au fost înhumați într-un cimitir rus din China. Acesta din urmă devastat de adepții lui Mao Zedong în 1945.

Biserica Rusă din din afara Rusiei pe Elisabeta Fiodorova o canonizează în anul 1981 alături de alți martiri ai epocii comuniste. În 1992 este canonizată și de către Biserica Ortodoxă Rusă. În 1998 este inaugurată o statuie a Elisabeta Fiodorova în rândul martirilor veacului XX cinstiți pe fațada Abație Westminster. Patriarhul Alexei al II-lea dă binecuvântarea redeschiderii mănăstirii întemeiate de Elisabeta Fiodorova. Pe lângă mănăstire s-a deschis și un cămin pentru fetele orfane și un centru de pregătire medicală și farmaceutică care pe lângă pregătirea teoretică în aceste domenii mijlocesc și cursuri de spiritualitate, diaconie și teologie. În Moscova sunt 45 de eleve. Centre asemănătoare s-au deschis și la St. Petersburg, Vladikavkaz, Ioșkar-Ola, Pjatigorsk, Tscheboksary, Rostow am Don, Nabereshnyje Tschelny, Schachty și Iwanowo.

Pentru rugăciunile cuvioasei maici Elisabeta Fiodorova, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Creştinii fug din faţa forţelor califatului islamic ISIS

Miliţiile califatului islamic ISIS cuceresc din ce în ce mai multe teritorii în nordul Irak-ului. După informaţiile oferite de patriarhul creştinilor caldei sunt peste 100 000 de creştini refugiaţi. Militanţii jihadişti, a declarat partiarhul Louis Sako, distrug crucile de pe biserici şi incendiază cărţile şi lăcaşurile de cult creştine. Luptătorii califatului islamic au cucerit, după cum relatează martorii ocular, cel mai mare oraş creştin Al-Hamdaniya (Qaraqosh) din regiune. Oraşul se află la circa 30 de km distanţă de Mossul. Cei circa 50 000 de locuitori sunt în majoritate creştini şi aparţin Bisericii Ortodoxe din Siria sau Bisericii Catolice Siria. Pentru a fugi din faţa persecuţiei islamice creştinii au mers pe jos până în zonele administrate de către curzi după ce au fost obligaţi de membrii miliţiilor să-şi abandoneze vehicolele la punctele de control instaurate de noul califat ISIS, ne relatează patriarhul Louis Sako într-o luare de poziţie acordată organizaţiei parisiene “Fraternité en Irak”. Printre refugiaţi se află şi mulţi copii, bătrâni şi femei gravide. Iar temperaturile de peste zi urcă şi la 55 de grade Celsius.

Consiliul mondial al creştinilor aramaici asirieni a informat prin biroul suedez de presă din localitatea Södertälje  că peste 40.000 de familii aramaice care însumează circa 200 000 de persoane s-au refugiat din regiune. “Moştenirea din Ninive este acum pustiită de neamul vechi al creştinilor”  se spune într-o declaraţie din ziua de joi 7 august 2014.

După cum relatează "Fraternité en Irak" citând surse din conducerea Bisericii Siriene trupele kurde care asigurau protecţia oraşului Al-Hamdaniya  s-au retras complet din oraş începând cu miezul nopţii. Trupele militare s-au repliat în nord deoarece nu puteau face faţă presiunii exercitate de frontul islamic.Înainte de aceasta a căzut în mâinile islamiştilor şi oraşul creştin Tel Keppe de unde a fost izgonită armata kurdă. După relatările martorilor ocular  majoritatea familiilor creştine au fugit pe jos spre provincia Dahuk din Kurdistanul Irakian.

Întregul teritoriu creştin din regiunea Mossul se află în mâinile jihadiştilor islamici. Acest pământ pe care s-au aflat în antichitate cetăţile Nimrod şi Ninive a fost locuit de creştini încă din primele secole ale erei noastre. După invazia americană din Irak care a avut loc în anul 2003 tot mai multe familii creştine au fost nevoite să părăsească zona.Arhiepiscopul caldeilor din Kirkuk şi Sulaimanija, Joseph Thomas, a declarat acenţiei France-Press: „Este o catastrofă, o situaţie tragică. Apelăm la Consiliul de Securitate al ONU să intervină imediat.” […]

Heidelberg, 08. August 2014

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

În luna aprilie, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.
Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: “De ce eşti tristă, femeie?” Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: “Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse. “De-a dreapta parte a bisericii.” Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: “Ajută şi tu” şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.
Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: “Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru.” Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.


Iata si ce putem citi in articolul Minunea cu biruirea vrajmasului balaur de catre Sfantul Mare Mucenic Gheorghe:
Nu se cuvine, insa, a trece sub tacere si acea vestita minune, despre uciderea balaurului, pe care a facut-o Sfantul Gheorghe, aproape de Palestina, patria sa, in partile Sirofeniciei, langa cetatea Beirut, nu departe de cetatea Lida, unde s-a ingropat trupul acestui mare Sfant Mucenic. Aceasta minune, pe multe icoane din vechime a fost zugravita, de cei vrednici de credinta zugravi ai pamantului Palestinei, si despre ea povestesc si cei ce calatoresc prin Palestina, care arata si locul acestei minuni, ce s-a facut asa: Era langa cetatea Beirutului, spre muntele Libanului, un iezer foarte mare, in care era un balaur infricosator si ucigas, care, iesind din acel iezer, pe multi oameni ii tragea in iezer si-i pierdea, mancandu-i. Si, de multe ori, poporul, inarmandu-se spre uciderea lui, era ucis si gonit, ca apropiindu-se de zidurile cetatii cu suflarea lui cea pierzatoare, umplea vazduhul de venin purtator de moarte, incat multi se vatamau si mureau si era necaz si plangere mare in acea cetate, iar oamenii erau necredinciosi si, impreuna cu imparatul lor, toti erau inchinatori la idoli. Deci, intr-una din zile, adunandu-se oamenii acelei cetati, au mers la imparatul lor si i-au zis: “Ce sa facern, ca pierim de balaurul acesta ?” Iar el le-a raspuns: “Ceea ce-mi vor descoperi zeii, aceea va voi spune”. Si prin descoperirea diavolilor, care locuiau in idoli, pierzatori de suflete omenesti, un sfat ca acesta le-a aratat: ca de nu vor voi sa piara toti, sa dea in fiecare zi, la rand si cu sorti, fiecare pe copiii lor, fecior sau fata, spre mancare acelui balaur. Si a zis: “Daca va veni randul pana la mine, apoi si eu, desi am numai o fiica, si pe aceea o voi da”. Si oamenii au primit acel sfat imparatesc, dar, mai ales, diavolesc. Si, astfel legiuind, faceau dupa sfatul si randuiala aceea: isi dadeau toti cetatenii, mari si mici, pe copiii lor balaurului, in fiecare zi spre mancare, punand pe malul acelui iezer pe fiii si fiicele lor, cate unul, infrumusetandu-i cu buna podoaba, desi le era jale si plangeau mult pentru ei, iar balaurul acela, iesind, ii apuca si-i manca. Iar, daca le-a venit randul la toti oamenii cetatii aceleia, au mers la insusi imparatul, si i-au zis lui: “Iata, imparate, noi toti dupa sfatul si hotararea ta, am dat pe copiii nostri balaurului, dar acum s-a sfarsit randul; deci, acum, ce ne mai poruncesti sa facem ?” Raspuns-a imparatul: “Voi da si eu pe fiica mea, macar ca numai pe ea o am, iar, dupa aceea, ce ne vor descoperi, iarasi, zeii, eu va voi spune”. Deci, imparatul, chemand pe fiica sa, i-a poruncit sa se impodobeasca cu buna cuviinta si a plans mult cu toata casa sa, neputand sa strice randuiala aceea. Iar el cu ai sai, privind din inaltimea palatului cu ochii plini de lacrimi, o petreceau. Si, fecioara, fiind pusa pe malul iezerului, la locul cel obisnuit, sta acolo, tanguindu-se si asteptand sa iasa balaurul si sa o manance. Insa, din purtarea de grija a lui Dumnezeu, Care vroia sa izbaveasca cetatea aceea de pierzania trupeasca si sufleteasca, a venit acolo Sfantul mare Mucenic Gheorghe, ostasul Imparatului ceresc si, vazand pe acea fecioara stand pe mal si mult plangand, a intrebat-o pe ea de ce sta acolo si plange asa ? Iar ea i-a zis lui: “Bunule voinic, degraba fugi de aici cu calul tau, ca sa nu mori impreuna cu mine”. Iar Sfantul a grait catre dansa: “Nu te teme, fecioara, ci spune-mi mie ce astepti ? Nu ma voi duce, pana ce nu-mi vei spune adevarul. Pentru ce o zabovesti aici si plangi ? Si pe cine astepti ?” Deci, i-a spus lui fecioara toate, pe rand, despre balaur si despre ea. Si a zis catre dansa Sfantul Gheorghe: “Nu te teme, fecioara, ca eu intru numele Domnului meu, Dumnezeului celui viu si adevarat, te voi izbavi pe tine de la balaur”. Iar ea i-a raspuns “Bunule voinic, nu dori sa pieri cu mine, ci fugi si te izbaveste de moartea cea amara, ca nici pe mine nu ma vei izbavi de inghitirea balaurului, dar tu vei pieri”. Acestea graindu-le fecioara, catre Sfantul, acel balaur infricosator s-a aratat, iesind din iezer, si se apropia de obisnuita lui mancare. Pe acesta vazandu-l, fecioara a racnit cu mare glas, strigand: “Fugi, omule, iata, balaurul vine !” Iar Sfantul Gheorghe s-a insemnat cu chipul crucii si a chemat pe Domnul, zicand: “In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”. Si s-a repezit cu sulita asupra balaurului. Deci, invartind sulita, l-a lovit pe acela in gatlej si, ranindu-l l-a culcat la pamant, iar calul calca balaurul cu picioarele. Dupa aceea, Sfantul a poruncit fecioarei sa lege pe balaur cu braul si, ca pe un caine, sa-l duca in cetate. Iar poporul, privind, a inceput a fugi de frica. Iar Sfantul a zis catre dansii: “Nu va temeti, ci nadajduiti si credeti in Domnul Iisus Hristos, ca El m-a trimis la voi, ca sa va izbavesc de balaur”. Si a ucis Sfantul pe balaurul acela cu sabia, in mijlocul cetatii. Apoi, scotandu-l din cetate, l-au ars in foc. Atunci imparatul cetatii si tot poporul au crezut in Hristos si au primit Sfantul Botez. Si erau cei botezati ca la douazeci si cinci de mii, afara de femei si de copii. Si s-a zidit in acel loc o biserica mare si preafrumoasa, cu hramul Preasfintei Fecioare, Nascatoare de Dumnezeu si in cinstea Sfantului purtator de biruinta, Gheorghe, care, precum a izbavit pe fecioara de balaurul cel vazut, asa pazeste fara prihana Biserica lui Hristos si pe tot sufletul credincios, cu ajutorul sau. Dumnezeului nostru, slava, in vecii vecilor. Amin.

8 morţi în Damasc

Damasc
În urma unui atac cu grenade care a avut loc duminică 6 octombrie 2013 asupra unui cartier creștin din Damasc / Siria au fost ucise cel puțin opt persoane. Acestă informaţie provine din fluxul de ştiri al agenţiei naţionale de presă din Siria cunoscută cum acronimul SANA. Informaţia a fost redifuzată de France Press si Deutsche Welle.  După datele din comunicat au fost înregistraţi încă 24 de răniţi şi consemnate importante  pagube materiale la biserica ortodoxă greacă Sf. Cruce ca urmare a atacului cu grenade care a lovit cartierul creştin Kassaa din centrul vechi al Damascului.

Creștini omorâți în Nigeria

   

Jos/Heidelberg

În urma unui atentat sinucigaș asupra unei biserici din Nigeria  și-au pierdut viața în 11 Martie unsprezece  persoane, printre aceștia și cei doi musulmani care au organizat atentatul. Alți douăzecișidoi de creștini care participaseră la slujba bisericii catolice Sf. Finbar din localitatea Jos  aflată în nordul musulman al țării sunt extrem de grav răniți. Aceste lucruri le prezintă cotidianul nigerian ”The Nation”. Cei doi atacatori au aruncat  în aer mașina încărcată cu explozibil în fața bisericii în care avea loc liturghia duminicală. Suflul exploziei a deteliorat considerabil acoperișul bisericii, însă acesta nu s-a prăbușit. Preotul parohiei, Petru Umoren, vede în aceasta o intervenție divină: ”Dumnezeu ne-a păzit”. Până în prezent atentatul nu a fost asumat de nici o organizație.  Cu două săptămâni mai devreme au murit la un atentat asemănător  trei creștini, de data aceasta victimile aparținând unei comunități evanghelice. Atunci și-au asumat responsabilitatea  cei din gruparea teroristă islamică Boko Haram (educația vestică este păcat), care luptă pentru înființarea unui stat islamic în nordul țării. Iar mai devreme cu o săptămână, duminică 4 martie, pastori nomazi musulmani din tribul Hausa Fulani au ars casele creștinilor din tribul tiv ucigând 16 dintre ei în regiunea Benue din nordul Nigeriei – după cum relatează sursele poliției.

Comportamentul soldaților provoacă critică

Departamentul de tineret al Asociației Creștinilor din Nigeria a cerut verificarea ofițerilor militari din regiune. Atentatele împotriva creștinilor s-au înmulțit după ce un ofițer de rang înalt musulman și-a preluat postul îm zonă. Martorii prezenți la evenimente au criticat și comportamentul soldaților din zonă care erau staționați pentru paza bisericii și a unor clădiri guvernamentale.  Nimeni nu poate explica cum atentatorii cu o mașină încărcată cu explozibil au putut trece prin nenumărate posturi de control fără a fi descoperiți. Când tinerii creștini din zonă au vrut să demonstreze spontan împotriva soldaților asupra lor s-a deschis imediat focul.  După cum relatează cotidianul ”The Nation” cinci dintre tineri și-au pierdut viața.

Creștinii tineri se tem de terorismul musulman

Acest atentat recent a avut consecințe și pentru o tabără de tineret creștin din apropiera bisericii unde a avut loc atentatul.  De frica unor noi atentate mulți dintre tinerii aflați în tabără și veniți din sudul Nigeriei s-au întors în grabă acasa. Mulți dintre ei nu s-au simțit în siguranță mai ales că forțele de securitate nigeriene au arestat zece dintre participanți. Forțele de securitate se temeau ca nu cumva cei arestați să fie spioni ai organizației Boko Haram.

Forumul  Wiedenest: Nici o dovadă a unor acte de răzbunare din partea creștinilor

”Misiunea Mondială” a forumului Wiedenest a dezmințit – printr-un comunicat de presă – zvonurile conform cărora creștinii ar fi încercat să se răzbune omorând musulmani.  Atât reprezentantul Forumului, Horst Engelmann, cât și episcopul anglican  Benjamin Kwashi  și-au exprimat convingerea biruinței mesajului  Evangheliei  prin propovăduire martirică. Atentatele asupra bisericilor și caselor de cult creștine din Nigeria au provocat de la începutul anului 274 de morți. După informațiile date de statisticile religioase în Nigeria din 158 de milioane de locuitori 51,3 % sunt creștini și 45,1% musulmani, restul fiind adepți ai unor religii naturiste.

Extremişti musulmani distrug o nouă biserică coptă Conflicte masive în satul Mirinab din provincial Assuan

Heidelberg-Cairo,

4 octombrie 2011

Conform relatărilor Agenţiei de Presă Catolice din Austria (KAP:www. kathpress.at) certurile legate de reconstruirea bisericii copte cu Hramul Sfântul Gheorghe în provincia Assuan din Egiptul de sus au condus la distrugerea totală a acestui lăcaşului de cult. Conform relatărilor fundaţiei „Pro Oriente“ din Viena în peste 20 de moschei din vecinătatea localităţii Mirinab s-au tinut predici împotriva reconstrucţiei bisericii Sf. Gheorghe şi împotriva creştinilor copţi. La una din aceste predici a participat chiar şeful poliţiei din Edfu, Ajman Fathi, care însă nu a luat măsuri de prevenire a unui potenţial conflict.

În conformitate cu declaraţiile martorilor oculari după încheierea rugăciunilor de vineri mai mullt de 2500 de musulmani ortodocşi suniţi s-au îndreptat spre localitatea Mirinab. La început au fost distruse sau jefuite case, magazine, autoturisme sau culturi agricole ale creştinilor copţi. Pentru a fi în siguranţă creştinii s-au refugiat pe un feribot pe Nil.

La sfârşit atenţia suniţilor s-a orpit asupra bisericii Sf. Gheorghe. Pentru început a fost distrusă locuinţa preotului şi biroul parohial. “Icoanele, scriptura şi cărţile de cult au fost aruncate în stradă, călcate în picioare. După aceasta au intrat în biserica nou construită“, relatează Pro Oriente.

Motivele atacului suniţilor şi al aliaţilor lor din administraţia de stat au avut loc plecând de la premiza reconstruirii acestei biserici fără un temei legal. Autorizată ar fi fost pentru comunitatea coptă doar construcţia unui mic centru social .

În realitate episcopia ortodoxă coptă din Assuan a primit încă din mai 2010 o autorizaţie de construcţie pentru o biserică nouă, după ce biserica satului veche de peste 100 de ani avea nevoie de o reparaţie capital. La început nu a existat nici o opoziţie din partea musulmanilor din Mirinab fată de construcţia noii biserici. Propagandiştii suniţi au pornit la începutul lunii septembrie 2011 o campanile de incitare a tineretului musulman din localitate. De atunci se cere în mod imperative ca noua biserică să nu posede nici turn, nici cupolă, nici clopote şi nici cruce.

După o “întrunire împăciuitoare” între musulmani şi responsabilii episcopiei copte din Assuan, cei din urmă –pentru a detensiona situaţia – s-au declarat dispuşi să renunţe la Turnul bisericii, la crucile care ar fi trebuit să o împodobească şi la clopote. La cupole deja construite nu s-a renunţat deoarece aceasta ar fi dus la demolarea construcţiei.

Creştinii copţii din  Mirinab sunt de la începutul lui septembrie sub asediul salafiştilor. Guvernul egiptean a trimis pentru stabilizarea ordinei publice o unitate militară în localitate, dar aceasta a fost retrasă după câteva zile.

Pentru detalii suplimentare:

http://www.pro-oriente.at/?site=ne20111003142622

http://kath.net/detail.php?id=33362

Preot ortodox alungat din Bochum

QUERENBURG În zilele care urmează preotul ortodox rus Aleksejs Ribakovs (33) însoţit de familia sa va părăsi cartierul Querenburg al oraşului Bochum. S-a umplut paharul. Teama pentru siguranţa ambilor copii Daniel (4) şi Alexandra (7) şi pentru siguranţa soţiei Carina(32) este prea mare. Căci de aproape cinci ani preotul ortodox este terorizat şi şicanat în zona în care locuieşte.

Un jaf petrecut duminică seara a fost picătura care a umplut paharul: "Nu doresc să li se întâmple copiilor mei ceva rău" a spus părintele. "Locul acesta a devenit pentru mine prea periculos şi poliţia nu ne poate proteja pe noi zi şi noapte." Preotul cedează astfel terorii vecinilor şi întoarce spatele oraşului în care a trăit zece ani.

Scuipat în faţă

Trei tineri l-au atacat pe preotul rus duminică seara pe când cobora din maşină. La început a curs o ploaie de injurii deosebit de deochiate asupra părintelui Ribakovs. Apoi atacanţii au devenit agresivi, l-au lovit în piept şi l-au scuipat în faţă. Motivul atacului i-a fost spus direct omului îmbrăcat în reverendă: "În cartierul nostru nu ai voie să apari îmbrăcat aşa" şi „Tu creştin aramaic vei fi astfel lovit ca să nu poţi depune o plângere la poliţie!"

Atacul a fost motivat religios

Părintele Ribakovs presupune că în spatele tuturor atacurilor cărora le-a fost ţintă se află o motivaţie religioasă: Maşina i-a fost de denumărate ori mânjită cu fecale sau demontată. "Deseori m-au oprit necunoscuţi pe stradă şi au început să mă ameninţe, să mă înjure sau să mă defăimeze", ne relatează preotul.
La poliţie a reclamat de mai multe ori situaţia. După atacul de duminică poliţia face cercetări.

"Acum mi-e deajuns!" Ribakovs se vede nevoit să părăsescă în grabă oraşul Bochum. Alungat de sentimentul unei ameninţări permanente - şi de teama de a nu li se întâmpla ceva rău celor dragi.

Detalii în publicaţiile "Der Westen" şi "Ruhr Nachrichten".

Un nou proiect de lege al Uniunii Europene vrea să interzică simbolurile creştine

Dacă ar fi după vrerea Uniunii Europene (UE) ar putea fi interzise în perioada imediat următoare toate simbolurile creştine care sunt expuse în public. Uniunea Europeană lucrează la un proiect ce prevede printre altele ca ateiştii să poată depună plângere împotriva simbolurilor religioase cum ar fi de exemplu crucile sau troiţele.

Simbolurile creştine ar putea dispăre din clădirile publice. La fel ca publicitatea blasfemiatoare, căci proiectul legislativ al UE ar permite atât creştinilor cât şi ateiştilor să atace juridic orice simbol, text sau comportament care ar fi considerat de aceştia discriminator. După cum relatează ediţia online a cotidianului britanic "Daily Mail" aceste noi norme ar putea duce la excluderea crucifixelor din sălile de clasă. Legea va avea aplicabilitate asupra tuturor instituţiilor în care vor fi accesibile servicii publice cum ar fi spitalele, clădirile asociaţiilor caritabile creştine, hotelurile, instanţele de judecată sau închisorile.

În prezent exisă nenumărate reglementări în interiorul UE care privesc interzic discriminarea prin simboluri la locul de muncă. Experţii juridici apreciază că după aprobarea legii un val de procese va inunda judecătoriile. Biserica din Anglia crede că inclusiv spitalele şi ospiciile proprii ar putea fi obligate să renunţe la simbolurile creştine şi la rugăciunile publice.

Simon Calvert de la "Christian Institute" a spus că această lege va deschide "cutia pandorei": "Ce se va întampla cu Bibliile din Hoteluri? . Vor scoate judecătoriile scenele Naşterii Domnului din pieţele de crăciun?"

O decizie legată de această lege va fi adoptată încă anul acesta. Decizia este o parte a directivei UE privind discriminarea legată de orientarea sexuală, handicap, vârstă sau credinţă religioasă. Criticii acesteii iniţiative legislative wăd în noua lege doar o nouă metodă de a cenzura libertatea de exprimare.

Reacţii creştine faţă de închiderea mănăstirii Mor Gabriel

Duminică, 25 ianuarie 2009, au demonstrat la Berlin mii de oameni protestând împotriva închiderii mănăstirii Mor Gabriel şi a alungării ultimilor armeni creştini din Turcia. Organizatorii protestului au fost plăcut surprinşi constatând că piaţa Domului care a fost definită drept punct de adunare pentru începerea demonstraţiei s-a arătat a fi neîncăpătoare şi manifestanţii au invadat Lustgarten, unul dintre celebrele parcuri ale Berlinului.

Cum însă s-a ajuns la o demonstraţie de asemenea amploare în Berlin, când mănăstirea Mor Gabriel este la mii de kilometri depărtare şi când nemţii nici măcar nu sunt ortodocşi sirieni ci în Berlin în marea lor majoritate protestanţi? Pentru a putea răspunde acestei întrebări ar trebui să ştim câte ceva despre mănăstirea Mor Gabriel: Această mănăstire cunoscută sub numele de Mănăstirea Deyrulumur sau Mănăstirea Sfântul Gabriel este cea mai veche mănăstire ortodoxă siriacă din lume. Ea este asezată pe platoul Tur Abdin, în apropiere de Midyat, în provincia Mardin, Turcia. Tur Abdin este o regiune deluroasă din sud-estul Turciei, aceasta cuprinzând jumatatea estica a Provinciei Mardin, şi Provincia Sirnak, aflata la vest de Tigru, aproape de granita cu Siria. Mănăstirea găzduieşte zeci de mii de pelerini, care vin să se închine şi să-i admire zidurile vechi de peste 1600 de ani.

Mănăstirea care datează din anul 397 a fost pentru secole un centru duhovnicesc şi cultural şi economic al creştinilor sirieni. Aici au trăit mii de călugări într-o regiune paradisiacă aflată între Eufrat şi Tigru. Cu timpul, după invazia islamică, oamenii din regiune au părăsit creştinismul de bună voie sau de nevoie. În ultima sută de ani prezenţa creştină din Turcia a scăzut de la 33 % la doar 1%. După genocidul împotriva armenilor din 1915, în regiune satele depopulate au fost ocupate rând pe rând de musulmani de etnie kurdă sau turcă. iar creştinii care au scăpat masacrului au fost vânduţi ca robi sau alungaţi fără a avea drept de revenire în Turcia. Din cei circa 500 000 de creştini care traiau în Tur Abdin acum 100 de ani au ramas azii circa 1 000. Jihadul împotriva creştinilor de aici este deosebit de bine documentat iar urmele lui se văd şi astăzi. În localitatea Hesno d-Kifo au fost torturaţi şi omorâţi de către soldaţii turci circa 500 de creştini iar trupurile lor au fost aruncate în Tigru după cum relatează observatorul preşedintelui american de la acea vreme generalul James G. Harbord. În aceeaşi perioadă mănăstirea Mor Gabriel a fost atacată de un trib kurd, toţi călugării au fost martirizaţi iar preţioasele manuscrise ale bibliotecii au fost arse. Kurzii de astăzi, urmaşii celor care au organizat genocidul împotriva creştinilor au mai tolerat o vreme mănăstirea până în anul 2008 când au depus o plângere la tribunalul din Midyat.

Deoarece mănăstirea a fost întemeiată într-o vreme când nu existau nici cărţi funciare şi nici măsurători cadastrale nu se efectuau nimeni nu a avut obiecţii, în perioada postbizantină, faţă de proprietăţile mănăstirii. Otomanii au consfinţit prin hrisoave teritoriile care aparţineau mănăstirii, iar aceste titluri de proprietate au fost respectate până acum şi de republica turcă. Dar lucrurile se schimbă. Trei sate cu locuitori kurzi care îşi creşteau animalele şi pe pământul mănăstirii au fost deosebit de supărate că mănăstirea şi-a construit un gard de piatra care să nu mai permită animalelor accesul pe terenurile proprii. Acum mănăstirea a fost chemată în faţa justiţiei pentru a demola propria construcţie şi a ceda pământul pe care îl are în proprietate locuitorilor musulmani. Musulmanii au argumentat că oricum mănăstirea "posedă mai mult pământ decât este nevoie pentru rugăciune", că ar fi distrus morminte musulmane la construirea zidului şi că pentru întemeierea acestei mănăstiri s-ar fi demolat o moschee al cărie pământ trebuie acum recuperat cu ajutorul instanţelor. Cu toate că la vremea întemeierii mănăstirii, în anul 379, nici profetul Mahomed nu văzuse lumina zilei şi nici moschei nu existau totuşi, în secolul al XXI-lea, pentru toate aceste fapte trebuie să răspundă în faţa justiţiei arhiepiscopul Timotheos Samuel Aktas după cum este de părere procuratura turcă care l-a chemat pe arhiepiscop la tribunal. Decizia primei instanţe nu a fost nici în favoarea kurzilor nici în favoarea mănăstirii, judecătorul decizând că planurile oficiului cadastral din Midyat alcătuite în secolul XX în detrimentul mănăstirii ar fi relevante. Această decizie dezpropietăreşte mănăstirea de trei cimitire şi o biserică.

Termenele prezentării în instanţă denotă caracterul politic al demersului. Cei trei primari susţinuţi de partidul naţionalist turc AKP l-au chemat pe arhiepiscupul din Mor Gabriel la tribunal în ziua de 25 decembrie ştiind că acesta nu se va putea prezenta datorită obligaţilor liturgice pe care le are.

Creştinii neortodocşi din Germania, al căror număr a depăşit cifra de 15 000, au protestat la Berlin pentru susţinerea creştinilor armeni, şi au atenţionat clasa politică germană despre intoleranţa islamului chiar dintr-o societate care se pretinde occidentală şi democratică cum este cea din Turcia. Pe când o susţinere asemănătoare din partea creştinilor ortodocşi din România?

Înregistrarea demonstraţiei de protest din Berlin poate fi vizionată aici.