Miliţiile califatului islamic ISIS cuceresc din ce în ce mai multe teritorii în nordul Irak-ului. După informaţiile oferite de patriarhul creştinilor caldei sunt peste 100 000 de creştini refugiaţi. Militanţii jihadişti, a declarat partiarhul Louis Sako, distrug crucile de pe biserici şi incendiază cărţile şi lăcaşurile de cult creştine. Luptătorii califatului islamic au cucerit, după cum relatează martorii ocular, cel mai mare oraş creştin Al-Hamdaniya (Qaraqosh) din regiune. Oraşul se află la circa 30 de km distanţă de Mossul. Cei circa 50 000 de locuitori sunt în majoritate creştini şi aparţin Bisericii Ortodoxe din Siria sau Bisericii Catolice Siria. Pentru a fugi din faţa persecuţiei islamice creştinii au mers pe jos până în zonele administrate de către curzi după ce au fost obligaţi de membrii miliţiilor să-şi abandoneze vehicolele la punctele de control instaurate de noul califat ISIS, ne relatează patriarhul Louis Sako într-o luare de poziţie acordată organizaţiei parisiene “Fraternité en Irak”. Printre refugiaţi se află şi mulţi copii, bătrâni şi femei gravide. Iar temperaturile de peste zi urcă şi la 55 de grade Celsius.
Consiliul mondial al creştinilor aramaici asirieni a informat prin biroul suedez de presă din localitatea Södertälje că peste 40.000 de familii aramaice care însumează circa 200 000 de persoane s-au refugiat din regiune. “Moştenirea din Ninive este acum pustiită de neamul vechi al creştinilor” se spune într-o declaraţie din ziua de joi 7 august 2014.
După cum relatează "Fraternité en Irak" citând surse din conducerea Bisericii Siriene trupele kurde care asigurau protecţia oraşului Al-Hamdaniya s-au retras complet din oraş începând cu miezul nopţii. Trupele militare s-au repliat în nord deoarece nu puteau face faţă presiunii exercitate de frontul islamic.Înainte de aceasta a căzut în mâinile islamiştilor şi oraşul creştin Tel Keppe de unde a fost izgonită armata kurdă. După relatările martorilor ocular majoritatea familiilor creştine au fugit pe jos spre provincia Dahuk din Kurdistanul Irakian.
Întregul teritoriu creştin din regiunea Mossul se află în mâinile jihadiştilor islamici. Acest pământ pe care s-au aflat în antichitate cetăţile Nimrod şi Ninive a fost locuit de creştini încă din primele secole ale erei noastre. După invazia americană din Irak care a avut loc în anul 2003 tot mai multe familii creştine au fost nevoite să părăsească zona.Arhiepiscopul caldeilor din Kirkuk şi Sulaimanija, Joseph Thomas, a declarat acenţiei France-Press: „Este o catastrofă, o situaţie tragică. Apelăm la Consiliul de Securitate al ONU să intervină imediat.” […]
Heidelberg, 08. August 2014
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen