Botezul Domnului se mai numeşte şi Dumnezeiasca Arătare, întrucât cu
acest prilej S-a arătat în chip văzut singurul Dumnezeu Adevărat, Cel în
Treime închinat: Dumnezeu-Tatăl prin glasul din cer, Dumnezeu-Fiul –
Cel întrupat – prin botez, Dumnezeu-Duhul Sfânt – prin pogorârea asupra
Celui Botezat. Aici se arată şi taina legăturilor dintre ipostasurile
Sfintei Treimi: Dumnezeu-Duhul Sfânt de la Tatăl purcede şi întru Fiul
se odihneşte, dar nu purcede din El. Se mai arată aici şi că iconomia
întrupării pentru a noastră mântuire a fost săvârşită de Dumnezeu-Fiul
cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt şi a lui Dumnezeu- Tatăl. Se mai
arată şi faptul că mântuirea fiecăruia nu se poate săvârşi altfel decât
în Domnul Iisus Hristos, cu harul Sfântului Duh, prin bunăvoirea
Tatălui. Toate tainele creştinătăţii strălucesc aici cu lumina lor
dumnezeiască şi luminează minţile şi inimile celor ce cu credinţă
săvârşesc această mare prăznuire. Veniţi să ne înălţăm cu mintea şi să
ne afundăm în contemplarea acestor taine ale mântuirii noastre, cântând:
„în Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat”,
care chiverniseşte în chip treimic mântuirea noastră şi ne mântuieşte în
chip treimic.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru
fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia
Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen