Turcia expropriază în masă biserici și mănăstiri aramaice

Având în vedere un decret recent al guvernului turc prin care se dispune confiscarea proprietăților bisericești aramaice din sud-estul Turciei, creștinii aramaici din Germania au cerut susținerea guvernului federal german pentru apărarea dreptului la proprietate. Daniyel Demir, președintele Federației aramaice creștine din Germania, a declarat luni la Heidelberg: că proprietățile bisericii aramaice sunt expropriate în masă. Creștinii aramaici din orașul Mardin( Turcia) și din zona înconjurătoare au pierdut peste 50 de biserici, mănăstiri și cimitire care au fost trecute automat în proprietatea autorității religioase turce Diyanet (echivalentul secretariatului de stat pentru culte din România). După informațiile obținute de la Înaltpreasfințitul Mitropolit Timotheos Samuel Aktaş care este și starețul mănăstirii Mor Gabriel din Turcia, una dintre cele mai vechi mănăstiri creștine, transferul celor 50 de imobile bisericești pare să fie "doar vârful aisbergului". Situația este confuză, dar amploarea exproprierilor este alarmantă, a spus Daniyel Demir. Cu toate acestea, nu se știe exact care și câte dintre nenumărate biserici din zona Mardin mai sunt pe lista autorităților turce. Creștinii aramaici se tem că moștenirea culturală aramaică, bisericile și mănăstirile vechi din perioada creștinismului timpuriu –dintre care unele mai vechi de 1500 de ani – vor fi vândute sau transformate în moschei. După declarația lui Daniyel Demirs, prefectura turcă din Mardin a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că alte 50 de proprietăți bisericești ar vor fi transferate în trezoreria publică a autorității religioase Diyanet. În calitate de proprietar legal, Diyanet ar putea dispune de clădiri după bunul plac, a spus Demir. În prezent, aramaicii care sunt încă în Turcia încearcă să afle care dintre sutele de biserici din Tur Abdin (aramaică: Muntele slujitorilor lui Dumnezeu) –o regiune la granita cu Siria sunt afectate de decretul cu pricina. Creștinii aramaici încearcă să vadă prin intermediul juriștilor care ar fi posibilitățile legale de contracarare a hotărârilor guvernamentale turce. Creștinii aramaici sunt o minoritate religioasă nerecunoscută în Turcia și, prin urmare, nu își pot exercita dreptul la libertatea religioasă. Construcția și conservarea bisericilor a fost întotdeauna dificilă în trecut. Potrivit informațiilor actuale în Turcia trăiesc încă 2.000 de creștini aramaici, 150 000 dintre ei trăiesc în Germania și peste 350 000 în Uniunea Europeană. Creștinii aramaici ortodocși sirieni reprezintă una dintre cele mai vechi confesiuni creștine.

100 de ani de la martiriul Romanovilor

100 de ani de la martiriul Romanovilor

Pe 17 iulie 1918 agenții poliției secrete ruse CEKA l-au împușcat pe fostul țar Nicolae al II-lea Romanov în Ekaterinburg . Împreună cu el au fost uciși în acele zile și alți membrii ai falimiei imperiale printre care și marea ducesă Elisabeta Fiodorovna care era din 1907 stareța mănăstirii ”Marta și Maria – surorile milostivirii”.

Marea ducesă Elisabeta Fiodorovna a fost aruncată într-un puț de mină părăsită din apropierea localității Alapayevsk alături de alți șase membrii ai familiei imperiale în 18 Iulie 1918. Până la sfârșit s-a rugat neâncetat chiar și atunci când în fața ei au fost aruncați cinci membrii ai familiei imperial Romanov. Marele Duce Serghei Mihailovici a fost împușcat înainte de a fi aruncat în puț. Restul au fost aruncați de vii. Din pricina căderii doar unul din cei șase membrii ai familiei imperiale a decedat. Celelalte victime au supraviețuit în primă fază căderii dar au murit din pricina rănilor suferite. Printre victime s-au aflat prințul Ioan Constantinovici al Rusiei († 32 ani), Prințul Constantin Constantinovici al Rusiei († 27 ani), prințul Igor Constantinovici al Rusiei (†24 ani), Prințul Vladimir Pavlovici Paley († 21 ani), maica Varvara Yakovleva și marea ducesă Elisabeta Fedorova († 53 ani). Marea Ducesă s-a rugat pe tot parcursul drumului și chiar după izbitura suferită astfel încât criminalii au aruncat în puțul de mină două grenade pentru a-i amuți pentru vecie pe ce pe care puterea comunistă îi dorea șterși din memoria veacului de acum. Deoarece rugăciunile ”Miluiește-ne Dumneueule , miluiește-ne!” și ”Mântuiește Doamne poporul Tău!” s-au auzit fără încetare și după ce zgomotul celor două explozii se stinsese și o a treia grenadă nu mai aveau, securiștii CEKA au aruncat multe grinzi și bucăți de demn uscat în puț și câteva făclii pentru a îi arde pe cei răniți. Rugăciunea însă nu s-a stins nici după ce s-au stins flăcările și criminalii și-au părăsit victimele în mina dezafectată. Marea ducesă care asemenea Reginei Maria a României a îngrijit cu trup și suflet răniții în spitalul mănăstirii pe care o întemeiase după moartea soțului, a pansat cu bucăți din veșmântul propriu rănile celor căzuți. Din lipsa apei și hranei și din pricina rănilor toți au decedat la puțin timp. Nimeni nu știe din ordinul cui au fost omorâți acești oameni. Totul a fost executat cu cea mai mare discreție, și dacă despre asasinarea țarului s-a scris imediat în toate ziarele vremii, despre asasinarea celor enumerați mai sus nu a scăpat nimeni nici un cuvânt. Unul din criminali a declarat al început armatei rușilor albi că ”oameni necunoscuți” i-ar fi răpit pe cei asasinați. Nu se știe nici motivul brutalei asasinări sau de ce au fost aruncații de vii în acel puț de mină. Se știe doar că armele de foc pe care le aveau călăii au fost folosite doar pentru al îl împușca în cap pe marele duce Serghei Mihailovici Romanov.

Cine a fost Elisabeta Fiodorovna ? Elisabeth Alexandra Luise Alix a fost născută la 1 noiembrie 1864 în familia marelui duce Ludvig al IV-lea din Hessen și era nepoata Reginei Victoria. Se căsătorește la 15 iunie 1884 cu parele Duce al Rusiei Serghei și ia numele de Elisabeta Fiodorovna. Se convertește la ortodoxie în 1891 după un pelerinaj în Palestina unde printre altele a vizitat biserica rusă de pe Muntele Măslinilor care poartă hramul Sf. Maria Magdalena. Slujba trecerii la ortodoxie făcută prin mirungere este tradusă de Elisabeta Fiodorovna în engleză și germană și trimisă tuturor rudeniilor din Europa de Vest. Soțul ei, Marele Duce Serghei Alexandrovici Romanov este ucis în 1905 într-un atentat cu bombă executat de teroristul socialist Ivan Kalyayev. După moartea soțului marea ducesă împarte întreaga avere și intră în viața monahală. Îl iartă pe criminalul care i-a ucis soțul și intervine pe lângă țar pentru grațierea acestuia. A întemeiat o mănăstire sub patronajul surorilor lui Lazăr – Marta și Maria – care să se ocupe de săraci, bonlavi și muribunzi la Moscova încercând să combine viața monahală ortodoxă cu activismul social al tradiției creștine vest europene în care crescuse.

Studiază autorii creștini din apus ca Vincențiu de Paul și Tereza de Aquila care au scris mult despre baza duhovnicească a muncii sociale creștine. Studiază viața comunității diaconițelor din Kaiserwerther care erau deosebit de renumite în epocă și viața comunității monastice romano/catolice franceze ” Little Sisters of Love” din Londra. Activitatea mănăstirii ortodoxe organizată de ea l-a făcut pe diplomatul englez Sir Samuel Hoare să exclame: ”Atmosfera din mănăstirea [Elisabetei Fiodorovna] e ca cea de la surorile anglicane.” Când a început să cutreiere casele săracilor și cartierele rău famate în căutarea copiilor orfani poliția a avertizat-o că nu îi poate garanta nici siguranța nici viața dacă se expune așa primejdiilor. Elisabeta Fidorovna le-a răspuns acestora că: ”Viața e în mâna lui Dumnezeu nu într-a poliției!”

Activitatea diaconițelor coordonată de o convertită la ortodoxie a stârnit nemulțumirea clerului superior moscovit care printre altele zgândărit și de Grigori Efimovici Rasputin au acuzat-o de încercarea de a protestantiza pe furiș ortodoxia Rusă. Monahia Elisabeta se apără în fața sinodului rus citându-l pe marele canonist Theodoros Balsamon care menționează atât existența diaconițelor precum și ritualul de hirotesire al acestora în secolul al XII-lea. Tensiunile legate de noua mănăstire apar regulat pe ordinea de zi a sinodului rus care respinge vehement hirotesiile diaconițelor până la revoluția bolșevică.

Elisabeta Fiodorovna refuză în 1917 învitația rudelor din Germania de a se refugia din fața tăvălugului bolșevic. Este arestată în Săptămâna Paștilor din anul 1918 sub acuzația că mănăstirea condusă de ea era un centru de misticism și superstiții și este deportată cu toată familia Romanovilor la Ekaterinburg. Prea mulți membrii ai familiei imperiale la un loc erau o problemă pentru conducătorii bolșevici așa că cei nominalizați mai sus sunt mutați la Alapayevsk la circa 150 de kilometri nord vest de Ekaterinburg.

În noapte de 18 Julie 1918 Pjotr Starzew, Grigori Abramow und Wassili Ryabow din poliția secretă rusă CEKA împreună cu alte ajutoare duc pe cei 6 membrii ai familiei Romanov un secretar și o maică din mănăstirea Ecaterinei Fiodorova la o mină părăsită aflată la circa 11 Km distanță de oraș unde sunt omorâți mișelește. Peste câteva luni trupele antibolșevice cuceresc pentru puțină vreme regiunea Alapayevsk și după zvonurile care circulau în zonă găsesc locul execuției Romanovilor: Atunci se constată că trei dintre victime au fost bandajate cu bucăți din rasa Elisabetei Fiodorova. Trupul maicii Elisabeta Fiodorova este transportal la Ierusalim, iar ceilalți cinci membrii ai familiei Romanov au fost înhumați într-un cimitir rus din China. Acesta din urmă devastat de adepții lui Mao Zedong în 1945.

Biserica Rusă din din afara Rusiei pe Elisabeta Fiodorova o canonizează în anul 1981 alături de alți martiri ai epocii comuniste. În 1992 este canonizată și de către Biserica Ortodoxă Rusă. În 1998 este inaugurată o statuie a Elisabeta Fiodorova în rândul martirilor veacului XX cinstiți pe fațada Abație Westminster. Patriarhul Alexei al II-lea dă binecuvântarea redeschiderii mănăstirii întemeiate de Elisabeta Fiodorova. Pe lângă mănăstire s-a deschis și un cămin pentru fetele orfane și un centru de pregătire medicală și farmaceutică care pe lângă pregătirea teoretică în aceste domenii mijlocesc și cursuri de spiritualitate, diaconie și teologie. În Moscova sunt 45 de eleve. Centre asemănătoare s-au deschis și la St. Petersburg, Vladikavkaz, Ioșkar-Ola, Pjatigorsk, Tscheboksary, Rostow am Don, Nabereshnyje Tschelny, Schachty și Iwanowo.

Pentru rugăciunile cuvioasei maici Elisabeta Fiodorova, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Cum ajunge un copil să creadă în Dumnezeu? - Educaţia religioasă este întotdeauna o lucrare colectivă

"Legea s-a dat prin Moise; harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos"

(Evanghelia după Ioan 1,17)

Cum ajunge un copil să creadă în Dumnezeu? Întrebarea aceasta mi-am pus-o şi mi-o pun de nenumărate ori. Nu doar pentru că mă gândesc la educaţia propriilor copii în credinţa ortodoxă moştenită de la înaintaşi, pe care mi-o asum în viaţa de zi cu zi. Deoarece trăim într-un mediu pluralist unde creştinismul este îndepărtat pas cu pas din viaţa publică şi statul monopolizează abuziv sistemul educaţional iar creştinii sunt împărţiţi în zeci de grupări care se obstrucţionează reciproc întrebarea enunţată la început devine deosebit de acută şi actuală.
La slujba de confirmare a unor adolescenţi de confesiune catolică - slujbă echivalentă cu Taina mirungerii de la ortodocși -  s-a mulţumit oficial celor care au participat la educarea religioasă a acestor copii. Atunci au fost enumerate alături de părinţi persoanele active din următoarele instituţii: grădiniţa catolică, programul de tineret al bisericii romano-catolice şi cursurile de catehizare ce au premers confirmării.
Sunt oamenii aceştia toţi cei care au participat la educarea religioasă a copiilor? Nu a participat oare şi alţii? De ce nu sunt amintiţi bunicii care învaţă pe ce mici şi alte rugăciuni pe care părinţii zilnic stresaţi le-au uitat? Nu participă oare şi vecinii care au grijă de copil când acesta îşi pierde cheia de la intrare şi în care copilul are încredere? Nu au influenţat şi emisiunile de televiziune care au dezbătut întrebările fundamentale legate de viaţă şi moarte? N-a folosit ora de religie în care întreaga clasă a putut discuta în mod deschis despre problemele esenţiale ale vieţii?
Un vechi proverb african spune " pentru a educa un copil, este nevoie de un sat întreg." Acest lucru se poate spune şi despre educaţia religioasă. Toţi locuitorii unui sat mărturisesc mai bine sau mai rău cu vorba sau cu fapta propria concepţie religioasă şi contribuie la formarea celorlalţi credincioşi.
În satul modern un loc de cinste îl are şcoala şi în centrul ei mulţi dintre profesori şi profesoare. Adolescenţii germani, catolici sau evanghelici, au parte până la confirmare de câte două ore de religie pe săptămână timp de 8 ani, în total 640 de ore de religie. Şi în aceste ore de religie nu li se prezintă doar informaţii neinteresante sau enciclopedice despre religiile lumii, ci li se prezintă şi conţinutul credinţei creştine în a cărei tradiţie au fost botezaţi. Iar profesorii lor le prezintă argumente plauzibile despre creştinism. Copii noștrii, ai românilor ortodocși din Germania, nu au parte de acest drept. Nu că nu ar fi pregătit cadrul legal sau bunăvoința sistemului educațional german. Acestea așteaptă de multă vreme ca reprezentanții bisericii noastre să livreze programele de învățămâmt. care de prin 2007 nu mai vin. Copii românilor de aici pot doar să participe la orele de religie ale colegilor lor dar acestea le prezintă un alt adevăr care nu este întotdeauna ortodox.
Ora de religie contribuie după părerea mea deosebit de mult la formarea religioasă a omului. Şi nu degeaba toţi profesorii de religie din Germania primesc o împuternicire din partea bisericilor de aici pentru a putea preda religia în şcoală. Şi sunt legaţi nu doar formal de biserica lor. Şi nu de puţine ori tinerii preoţi, la evanghelici şi tinerele preotese, relatează despre profesorii de religie pe care i-au avut ca fiind factorii hotărâtori care i-au determinat a lua această cruce.
Înseamnă că trebuie să lăsăm educaţia religioasă doar în seama şcolii? Nu, dimpotrivă: pentru educarea religioasă a unui copil avem nevoie de un sat întreg. Şi toţi cei care sunt în preajma copilului fac parte din acest sat....inclusiv reprezentanții bisericii noastre din diaspora care ar trebui ca după atația ani să prezinte o dată programele școlare pentru disciplina religie ortodoxă ministerului cultelor.

Heidelberg,
14. Martie 2012

Overbeck devine cel mai tânăr episcop romano-catolic din Germania

Episcopl vicar din Münster Franz-Josef Overbeck a fost ales drept titular al scaunului episcopal din Essen. Având doar 45 de ani Overbeck devine cel mai tânăr episcop titular din Germania. El îl înlocuieşte pe Felix Genn, care în primăvara acestui an a fost înscăunat în Münster. Episcopia cea mai mică din Germania luînd în considerare suprafaţa cu circa 900.000 de credincioşi catolici a trecut deja printr-o reformă hotărâtoare datorită reducerii numărului oficial al credincioşilor. Din cele 259 de parohii au mai rămas după recompactare doar 43 de parohii. Multe posturi de preoţi au fost desfiinţate. Episcopia mai are însă datorii de circa 40. 000. 000 €. Noul episcop născut în localitatea Marl din regiunea Ruhr era de multă vreme pe buzele tuturor drept candidat ideal pentru această poziţie de conducere în biserica catolică. El a studiat la început în Münster şi după aceea în Roma unde şi-a susţinut şi teza de doctorat.

Preot ortodox alungat din Bochum

QUERENBURG În zilele care urmează preotul ortodox rus Aleksejs Ribakovs (33) însoţit de familia sa va părăsi cartierul Querenburg al oraşului Bochum. S-a umplut paharul. Teama pentru siguranţa ambilor copii Daniel (4) şi Alexandra (7) şi pentru siguranţa soţiei Carina(32) este prea mare. Căci de aproape cinci ani preotul ortodox este terorizat şi şicanat în zona în care locuieşte.

Un jaf petrecut duminică seara a fost picătura care a umplut paharul: "Nu doresc să li se întâmple copiilor mei ceva rău" a spus părintele. "Locul acesta a devenit pentru mine prea periculos şi poliţia nu ne poate proteja pe noi zi şi noapte." Preotul cedează astfel terorii vecinilor şi întoarce spatele oraşului în care a trăit zece ani.

Scuipat în faţă

Trei tineri l-au atacat pe preotul rus duminică seara pe când cobora din maşină. La început a curs o ploaie de injurii deosebit de deochiate asupra părintelui Ribakovs. Apoi atacanţii au devenit agresivi, l-au lovit în piept şi l-au scuipat în faţă. Motivul atacului i-a fost spus direct omului îmbrăcat în reverendă: "În cartierul nostru nu ai voie să apari îmbrăcat aşa" şi „Tu creştin aramaic vei fi astfel lovit ca să nu poţi depune o plângere la poliţie!"

Atacul a fost motivat religios

Părintele Ribakovs presupune că în spatele tuturor atacurilor cărora le-a fost ţintă se află o motivaţie religioasă: Maşina i-a fost de denumărate ori mânjită cu fecale sau demontată. "Deseori m-au oprit necunoscuţi pe stradă şi au început să mă ameninţe, să mă înjure sau să mă defăimeze", ne relatează preotul.
La poliţie a reclamat de mai multe ori situaţia. După atacul de duminică poliţia face cercetări.

"Acum mi-e deajuns!" Ribakovs se vede nevoit să părăsescă în grabă oraşul Bochum. Alungat de sentimentul unei ameninţări permanente - şi de teama de a nu li se întâmpla ceva rău celor dragi.

Detalii în publicaţiile "Der Westen" şi "Ruhr Nachrichten".