Samstag, 24. März 2012

Biserica

"Omul este cu mult mai însemnat și mai pretuit decât biserica de zid. Hristos n-a murit pentru zidurile bisericii, ci pentru aceste temple duhovnicești, care sunt oamenii". ( Sfântul Ioan Gură de Aur)

Mittwoch, 14. März 2012

Cum ajunge un copil să creadă în Dumnezeu? - Educaţia religioasă este întotdeauna o lucrare colectivă


"Legea s-a dat prin Moise; harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos"
(Evanghelia după Ioan 1,17)

Cum ajunge un copil să creadă în Dumnezeu? Întrebarea aceasta mi-am pus-o şi mi-o pun de nenumărate ori. Nu doar pentru că mă gândesc la educaţia propriilor copii în credinţa ortodoxă moştenită de la înaintaşi, pe care mi-o asum în viaţa de zi cu zi. Deoarece trăim într-un mediu pluralist unde creştinismul este îndepărtat pas cu pas din viaţa publică şi statul monopolizează abuziv sistemul educaţional iar creştinii sunt împărţiţi în zeci de grupări care se obstrucţionează reciproc întrebarea enunţată la început devine deosebit de acută şi actuală.
La slujba de confirmare a unor adolescenţi de confesiune catolică - slujbă echivalentă cu Taina mirungerii de la ortodocși -  s-a mulţumit oficial celor care au participat la educarea religioasă a acestor copii. Atunci au fost enumerate alături de părinţi persoanele active din următoarele instituţii: grădiniţa catolică, programul de tineret al bisericii romano-catolice şi cursurile de catehizare ce au premers confirmării.
Sunt oamenii aceştia toţi cei care au participat la educarea religioasă a copiilor? Nu a participat oare şi alţii? De ce nu sunt amintiţi bunicii care învaţă pe ce mici şi alte rugăciuni pe care părinţii zilnic stresaţi le-au uitat? Nu participă oare şi vecinii care au grijă de copil când acesta îşi pierde cheia de la intrare şi în care copilul are încredere? Nu au influenţat şi emisiunile de televiziune care au dezbătut întrebările fundamentale legate de viaţă şi moarte? N-a folosit ora de religie în care întreaga clasă a putut discuta în mod deschis despre problemele esenţiale ale vieţii?
Un vechi proverb african spune " pentru a educa un copil, este nevoie de un sat întreg." Acest lucru se poate spune şi despre educaţia religioasă. Toţi locuitorii unui sat mărturisesc mai bine sau mai rău cu vorba sau cu fapta propria concepţie religioasă şi contribuie la formarea celorlalţi credincioşi.
În satul modern un loc de cinste îl are şcoala şi în centrul ei mulţi dintre profesori şi profesoare. Adolescenţii germani, catolici sau evanghelici, au parte până la confirmare de câte două ore de religie pe săptămână timp de 8 ani, în total 640 de ore de religie. Şi în aceste ore de religie nu li se prezintă doar informaţii neinteresante sau enciclopedice despre religiile lumii, ci li se prezintă şi conţinutul credinţei creştine în a cărei tradiţie au fost botezaţi. Iar profesorii lor le prezintă argumente plauzibile despre creştinism. Copii noștrii, ai românilor ortodocși din Germania, nu au parte de acest drept. Nu că nu ar fi pregătit cadrul legal sau bunăvoința sistemului educațional german. Acestea așteaptă de multă vreme ca reprezentanții bisericii noastre să livreze programele de învățămâmt. care de prin 2007 nu mai vin. Copii românilor de aici pot doar să participe la orele de religie ale colegilor lor dar acestea le prezintă un alt adevăr care nu este întotdeauna ortodox.
Ora de religie contribuie după părerea mea deosebit de mult la formarea religioasă a omului. Şi nu degeaba toţi profesorii de religie din Germania primesc o împuternicire din partea bisericilor de aici pentru a putea preda religia în şcoală. Şi sunt legaţi nu doar formal de biserica lor. Şi nu de puţine ori tinerii preoţi, la evanghelici şi tinerele preotese, relatează despre profesorii de religie pe care i-au avut ca fiind factorii hotărâtori care i-au determinat a lua această cruce.
Înseamnă că trebuie să lăsăm educaţia religioasă doar în seama şcolii? Nu, dimpotrivă: pentru educarea religioasă a unui copil avem nevoie de un sat întreg. Şi toţi cei care sunt în preajma copilului fac parte din acest sat....inclusiv reprezentanții bisericii noastre din diaspora care ar trebui ca după atația ani să prezinte o dată programele școlare pentru disciplina religie ortodoxă ministerului cultelor.

Heidelberg,
14. Martie 2012

Dienstag, 13. März 2012

Creștini omorâți în Nigeria



   

Jos/Heidelberg

În urma unui atentat sinucigaș asupra unei biserici din Nigeria  și-au pierdut viața în 11 Martie unsprezece  persoane, printre aceștia și cei doi musulmani care au organizat atentatul. Alți douăzecișidoi de creștini care participaseră la slujba bisericii catolice Sf. Finbar din localitatea Jos  aflată în nordul musulman al țării sunt extrem de grav răniți. Aceste lucruri le prezintă cotidianul nigerian ”The Nation”. Cei doi atacatori au aruncat  în aer mașina încărcată cu explozibil în fața bisericii în care avea loc liturghia duminicală. Suflul exploziei a deteliorat considerabil acoperișul bisericii, însă acesta nu s-a prăbușit. Preotul parohiei, Petru Umoren, vede în aceasta o intervenție divină: ”Dumnezeu ne-a păzit”. Până în prezent atentatul nu a fost asumat de nici o organizație.  Cu două săptămâni mai devreme au murit la un atentat asemănător  trei creștini, de data aceasta victimile aparținând unei comunități evanghelice. Atunci și-au asumat responsabilitatea  cei din gruparea teroristă islamică Boko Haram (educația vestică este păcat), care luptă pentru înființarea unui stat islamic în nordul țării. Iar mai devreme cu o săptămână, duminică 4 martie, pastori nomazi musulmani din tribul Hausa Fulani au ars casele creștinilor din tribul tiv ucigând 16 dintre ei în regiunea Benue din nordul Nigeriei – după cum relatează sursele poliției.

Comportamentul soldaților provoacă critică

Departamentul de tineret al Asociației Creștinilor din Nigeria a cerut verificarea ofițerilor militari din regiune. Atentatele împotriva creștinilor s-au înmulțit după ce un ofițer de rang înalt musulman și-a preluat postul îm zonă. Martorii prezenți la evenimente au criticat și comportamentul soldaților din zonă care erau staționați pentru paza bisericii și a unor clădiri guvernamentale.  Nimeni nu poate explica cum atentatorii cu o mașină încărcată cu explozibil au putut trece prin nenumărate posturi de control fără a fi descoperiți. Când tinerii creștini din zonă au vrut să demonstreze spontan împotriva soldaților asupra lor s-a deschis imediat focul.  După cum relatează cotidianul ”The Nation” cinci dintre tineri și-au pierdut viața.

Creștinii tineri se tem de terorismul musulman

Acest atentat recent a avut consecințe și pentru o tabără de tineret creștin din apropiera bisericii unde a avut loc atentatul.  De frica unor noi atentate mulți dintre tinerii aflați în tabără și veniți din sudul Nigeriei s-au întors în grabă acasa. Mulți dintre ei nu s-au simțit în siguranță mai ales că forțele de securitate nigeriene au arestat zece dintre participanți. Forțele de securitate se temeau ca nu cumva cei arestați să fie spioni ai organizației Boko Haram.

Forumul  Wiedenest: Nici o dovadă a unor acte de răzbunare din partea creștinilor

”Misiunea Mondială” a forumului Wiedenest a dezmințit – printr-un comunicat de presă – zvonurile conform cărora creștinii ar fi încercat să se răzbune omorând musulmani.  Atât reprezentantul Forumului, Horst Engelmann, cât și episcopul anglican  Benjamin Kwashi  și-au exprimat convingerea biruinței mesajului  Evangheliei  prin propovăduire martirică. Atentatele asupra bisericilor și caselor de cult creștine din Nigeria au provocat de la începutul anului 274 de morți. După informațiile date de statisticile religioase în Nigeria din 158 de milioane de locuitori 51,3 % sunt creștini și 45,1% musulmani, restul fiind adepți ai unor religii naturiste.

Dienstag, 4. Oktober 2011

Extremişti musulmani distrug o nouă biserică coptă
Conflicte masive în satul Mirinab din provincial Assuan

Heidelberg-Cairo,
4 octombrie 2011

Conform relatărilor Agenţiei de Presă Catolice din Austria (KAP:www. kathpress.at) certurile legate de reconstruirea bisericii copte cu Hramul Sfântul Gheorghe în provincia Assuan din Egiptul de sus au condus la distrugerea totală a acestui lăcaşului de cult. Conform relatărilor fundaţiei „Pro Oriente“ din Viena în peste 20 de moschei din vecinătatea localităţii Mirinab s-au tinut predici împotriva reconstrucţiei bisericii Sf. Gheorghe şi împotriva creştinilor copţi. La una din aceste predici a participat chiar şeful poliţiei din Edfu, Ajman Fathi, care însă nu a luat măsuri de prevenire a unui potenţial conflict.

În conformitate cu declaraţiile martorilor oculari după încheierea rugăciunilor de vineri mai mullt de 2500 de musulmani ortodocşi suniţi s-au îndreptat spre localitatea Mirinab. La început au fost distruse sau jefuite case, magazine, autoturisme sau culturi agricole ale creştinilor copţi. Pentru a fi în siguranţă creştinii s-au refugiat pe un feribot pe Nil.

La sfârşit atenţia suniţilor s-a orpit asupra bisericii Sf. Gheorghe. Pentru început a fost distrusă locuinţa preotului şi biroul parohial. “Icoanele, scriptura şi cărţile de cult au fost aruncate în stradă, călcate în picioare. După aceasta au intrat în biserica nou construită“, relatează Pro Oriente.

Motivele atacului suniţilor şi al aliaţilor lor din administraţia de stat au avut loc plecând de la premiza reconstruirii acestei biserici fără un temei legal. Autorizată ar fi fost pentru comunitatea coptă doar construcţia unui mic centru social .

În realitate episcopia ortodoxă coptă din Assuan a primit încă din mai 2010 o autorizaţie de construcţie pentru o biserică nouă, după ce biserica satului veche de peste 100 de ani avea nevoie de o reparaţie capital. La început nu a existat nici o opoziţie din partea musulmanilor din Mirinab fată de construcţia noii biserici. Propagandiştii suniţi au pornit la începutul lunii septembrie 2011 o campanile de incitare a tineretului musulman din localitate. De atunci se cere în mod imperative ca noua biserică să nu posede nici turn, nici cupolă, nici clopote şi nici cruce.

După o “întrunire împăciuitoare” între musulmani şi responsabilii episcopiei copte din Assuan, cei din urmă –pentru a detensiona situaţia – s-au declarat dispuşi să renunţe la Turnul bisericii, la crucile care ar fi trebuit să o împodobească şi la clopote. La cupole deja construite nu s-a renunţat deoarece aceasta ar fi dus la demolarea construcţiei.

Creştinii copţii din  Mirinab sunt de la începutul lui septembrie sub asediul salafiştilor. Guvernul egiptean a trimis pentru stabilizarea ordinei publice o unitate militară în localitate, dar aceasta a fost retrasă după câteva zile.


Pentru detalii suplimentare:

Donnerstag, 2. Juni 2011

Ziua Bisericii

Ediţia a 33-a – Dresda 1-5 Junie 2011

Comunităţile născute din reforma protestantă au copiat modelul laicilor catolici şi după dezastrul provocat de al doilea război mondial, din 1947,  organizează la fiecare doi ani o întrunire a laicatului.  Ziua Bisericii este înţeleasă ca o întrunire a credincioşilor creştini. Aceştia se adună împreună deoarece mărturisesc în comun aceeaşi credinţă şi se angajează în mod activ pentru viitorul bisericii în lume. Întrunirea de anul acesta, ediţia a 33-a, are loc la Dresda. Organizarea evenimentului a început în urmă cu doi ani, după închiderea ediţiei de la Bremen. Comitetul organizator a fost condus de doamna Katrin Göring-Eckardt, vicepreşedintă a parlamentului german. Au fost pregătite circa 2300 de conferinţe, colocvii, seminarii, dispute publice, concerte. Acestora li se alătură servicii religioase permanente care au loc în toate bisericile din oraş.
Alături de organizaţia „33. Deutscher Evangelischer Kirchentag – Dresden 2011 e.V.” formată peste 100 de angajaţi care a pregătit începând din toamna anului 2009 există nenumăraţi creştin din toate confesiunile care s-au angajat voluntar în etapele pregătitoare. Majoritatea acestora îşi sacrifică benevol concediul anual pentru a face posibilă realizarea întâlnirii. Pe lângă 4500 de ajutoare care execută lucrări care nu necesită o pregătire specială, acţionează voluntar aproximativ 1000 de specialişti din toate domeniile pentru a organiza buna desfăşurare a evenimentului. Duminica trecută, pe 29 mai, în cuvântul de mulţumire adresat specialiştilor veniţi să ajute  episcopul evanghelic Joachen Bohl din Dresda a prezentat pe scurt situaţia creştinismului în Saxonia. După 50 de ani de propagandă ateistă în landul Saxonia care are peste 4 milioane de locuitori, există doar 800 000 de persoane care îşi declară apartenenţa la credinţa creştină. Pentru episcopul Bohl acesta nu este un motiv de îngrijorare ci unul de bucurie. El a făcut eforturi deosebit de mari pentru a convinge factorii laici din Fulda responsabili cu organizarea „Zilei Bisericii” pentu a îi convinge să organizeze ediţia a 33-a la Dresda. Pentru episcopul venit direct de pe unul din şantierele care pregătesc evenimentul numărul mare al voluntarilor este un semn al tăriei credinţei din sufletele creştinilor care împlinesc cuvântul Evangeliei(vezi Mt 20, 25-28). Organizatorii aveau şi ei în ziua amintită suficiente probleme: organizatorii au preconizat un număr de c. 100 000 de creştini care îşi vor cumpăra bilete şi vor participa în toate cele patru zile la activităţile programate şi în realitate au cumpărat bilete de participare peste 118 000 de creştini. Tramvaiele care leagă cele două gări ale Dresdei cu principalele puncte ale oraşului circulă la interval de un minunt şi nu pot face faţă afluxului imens de călatori.
Deschiderea oficială a fost făcută prin servicii religioase simultane care au început la ora 17.30. Cele mai mari slujbe au avut loc în spaţii publice şi pe malul Elbei. 60 000 de creştini şi-au mărturisit credinţa comună rezumată în crezul apostolic. La sfârşitul slujbei a avut loc o colectă pentru ajutorarea minorităţilor roma şi sinti din Slovacia şi România. După slujbă participanţii au fost salutaţi de doamna Katrin Göring-Eckardt inclusiv în limba română. Preşedintele Republicii Federale Germania Christian Wulff a enumerat în cuvântul de deschidere greutăţile deosebite prin care a trecut Germania de Est, şi mai ales curajul creştinilor care stranşi în jurul bisericii Sfântul Nicolae din Leipzig au pus în mişcare mecanismul care a dur la prăbuşirea regimului comunist. Nu doar trecutul a fost amintit ci au fost prezentate de către preşedintele Germaniei şi problemele grave ale creştinilor de azi  în lumea musulmană: „Reamintesc de persecuţia creştinilor ortodocşi copţi din Egipt, una din cele mai vechi biserici creştine, care au nevoie de a trăi liberi în credinţa lor şi noi îi asigurăm de toată susţinerea noastră.”
După discursurile oficialităţilor a fost inaugurată „Seara întâlnirii” unde parohii, mănăstiri evanghelice, comunităţi diaconale şi oaspeţi din străinătate au oferit posibilitatea unei mai bune cunoaşteri şi apropieri reciproce.  Singura organizaţie din România care participă la „Seara întâlnirii” este Asociaţia Româno-Germană Copiii Europei din satul Dacia, comuna Jibert, judeţul Braşov.



Mittwoch, 28. Oktober 2009

Overbeck devine cel mai tânăr episcop romano-catolic din Germania

Episcopl vicar din Münster Franz-Josef Overbeck a fost ales drept titular al scaunului episcopal din Essen. Având doar 45 de ani Overbeck devine cel mai tânăr episcop titular din Germania. El îl înlocuieşte pe Felix Genn, care în primăvara acestui an a fost înscăunat în Münster. Episcopia cea mai mică din Germania luînd în considerare suprafaţa cu circa 900.000 de credincioşi catolici a trecut deja printr-o reformă hotărâtoare datorită reducerii numărului oficial al credincioşilor. Din cele 259 de parohii au mai rămas după recompactare doar 43 de parohii. Multe posturi de preoţi au fost desfiinţate. Episcopia mai are însă datorii de circa 40. 000. 000 €. Noul episcop născut în localitatea Marl din regiunea Ruhr era de multă vreme pe buzele tuturor drept candidat ideal pentru această poziţie de conducere în biserica catolică. El a studiat la început în Münster şi după aceea în Roma unde şi-a susţinut şi teza de doctorat.

Mittwoch, 21. Oktober 2009

Preot ortodox alungat din Bochum

QUERENBURG În zilele care urmează preotul ortodox rus Aleksejs Ribakovs (33) însoţit de familia sa va părăsi cartierul Querenburg al oraşului Bochum. S-a umplut paharul. Teama pentru siguranţa ambilor copii Daniel (4) şi Alexandra (7) şi pentru siguranţa soţiei Carina(32) este prea mare. Căci de aproape cinci ani preotul ortodox este terorizat şi şicanat în zona în care locuieşte.

Un jaf petrecut duminică seara a fost picătura care a umplut paharul: "Nu doresc să li se întâmple copiilor mei ceva rău" a spus părintele. "Locul acesta a devenit pentru mine prea periculos şi poliţia nu ne poate proteja pe noi zi şi noapte." Preotul cedează astfel terorii vecinilor şi întoarce spatele oraşului în care a trăit zece ani.

Scuipat în faţă

Trei tineri l-au atacat pe preotul rus duminică seara pe când cobora din maşină. La început a curs o ploaie de injurii deosebit de deochiate asupra părintelui Ribakovs. Apoi atacanţii au devenit agresivi, l-au lovit în piept şi l-au scuipat în faţă. Motivul atacului i-a fost spus direct omului îmbrăcat în reverendă: "În cartierul nostru nu ai voie să apari îmbrăcat aşa" şi „Tu creştin aramaic vei fi astfel lovit ca să nu poţi depune o plângere la poliţie!"

Atacul a fost motivat religios

Părintele Ribakovs presupune că în spatele tuturor atacurilor cărora le-a fost ţintă se află o motivaţie religioasă: Maşina i-a fost de denumărate ori mânjită cu fecale sau demontată. "Deseori m-au oprit necunoscuţi pe stradă şi au început să mă ameninţe, să mă înjure sau să mă defăimeze", ne relatează preotul.
La poliţie a reclamat de mai multe ori situaţia. După atacul de duminică poliţia face cercetări.

"Acum mi-e deajuns!" Ribakovs se vede nevoit să părăsescă în grabă oraşul Bochum. Alungat de sentimentul unei ameninţări permanente - şi de teama de a nu li se întâmpla ceva rău celor dragi.

Detalii în publicaţiile "Der Westen" şi "Ruhr Nachrichten".