Fraţii mei, Dumnezeu n-are trebuinţă de lacrimile noastre şi nici nu voieste ca omul să plângaă din durerea inimii; ci mai mult să se veselească întru dragostea către El prin râsul sufletului.
Înlătură păcatul şi atunci toată amărăciunea lacrimilor vărsate din ochii trupeşti va fi de prisos. Nu este nevoie de medicament acolo unde nu există rană. Înainte de cădere, Adam n-a varsat nici o lacrimă, după cum la fel nu se va mai plânge după inviere şi după distrugerea păcatului, "pentru ca atunci nu va mai exista nici durere, nici intristare, nici suspin" (cf. Apocalipsa 9,4).
Am vazut pe unii care-şi plângeau păcatele şi am vazut pe alţii care plângeau pentru că nu li s-a dat şi lor darul lacrimilor. Cu toate că aceştia din urma aveau şi ei darul lacrimilor, totuşi se umileau ichipuindu-şi ca le lipseşte, şi astfel din pricina acestei bune neştiinţe rămâneau feriţi de primejdia jefuirii. Aceştia sunt cei despre care s-a zis: "Domnul întelepteste pe orbi" (Psalmul 145, 8).
Se întamplă deseori ca lacrimile să înalţe [scil. să facă semeţi] pe cei putin întăriţi în virtute [gr. pe cei "usori" ] De aceea ele nici nu se dau oricui. Dacă însă unii dintre aceştia le caută, să se socotească pe sine nenorociti şi să se osandească cu suspine, cu tânguire, cu scârbă şi cu adanca întristare a sufletului, cu nesiguranţa care toate sunt iîn stare a ţine locul lacrimilor, ferindu-i în acelaşi timp de orice primejdie, ca unii ce socotesc că nu le sunt de "nici un ajutor."
Sfântul Ioan Scărarul
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen