Christian Strache/ întregistrarea video

Întregistrarea video cu Christian Strache este o capcană frumos aranjată – și veche de circa 2 ani –pentru a cărei publicare s-a așteptat momentul potrivit exact cu o săptămână înainte de alegereile pentru Uniunea Europeană. Efectul dezvăluirilor în mass-media au eficiența unei ”explozii nucleare” și este îndreptat împotriva blocului pro nationalist din Uniunea Europeană care se opune formării unui stat supranațional.
Cronologic există o corelare între momentul filmării și scoaterea la iveală a afacerii Silberstein din SPÖ, afacere în care Partidul Socialist Austriac (SPÖ) a dus prin contracte de consultanță în valoare de 536.000 € o campanie de murdară denigrare a actualului cancelar austriac Sebastian Kunz. Datorită deconspirării lui Sielberstein materialul nu a mai putut fi folosit imediat după înregistrare deoarece ar fi fost o lovitură mortală pentru viitoul Partidului Socialist din Austria.
În cadrul mișcării pacifiste a verzilor din Germania a existat un anume Joscha Fischer care în timpul demonstrațiilor a fost de nenumărate ori filmat cum lovea forțele de ordine și arunca cu pietre din caldarâm în polițiști. Aceste imagini u fost folosite împotriva lui în mass-media după ce partidul lui a intrat la guvernare și în primă fază au denunțat planurile intervenției militare contra Iugoslaviei în 1998. După ce acesta a cerut la recomandarea SUA, de la tribuna parlamentului german, implicarea activă a guvernului și armatei germane în lovitura militară contra Iugoslaviei din presă au dispărut și înregistrările video și referințele la ele. Comparând campania împotriva lui Christian Strache cu cea desfășurată contra lui Joscha Fischer în 1998 se pune întrebarea ce a refuzat Strache să facă pentru cei mai puternici ca el.
Publicarea materialului în massmedia germană are ca scop denigrarea paușală a partidelor de dreapta cu orientare naționalistă din Europa în general și din Germania în special, distrugerea politică al lui Strache care pleda pentru o normalizare a legăturilor Austriei cu Russia. Faptul că Strache ar intenționa să privatizeze o publicație din austria unei oligarhe din Rusia cu cetățemie letoniană pare să deranjeze pe toată lumea. Faptul că și SPD-ul german și SPÖ dispun ce consorții multinaționale masmedia nu deranjează pe nimeni.... Deci cui bono?

Șase mucenici ai Bisericii Ortodoxe din Siria

Duminica trecută, șase persoane au fost ucise și opt rănite într-un atac terorist la biserica Sf. Petru și Pavel din Al-Suqaylabiyah (vechiul orasul antic Seleucopolis), în nord-vestul Siriei, un oraș în care trăiesc mulți creștini ortodocși.
Potrivit Associated Press, au fost uciși cinci copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, împreună cu profesorul școlii de duminică. Sa întâmplat în timpul unui atac al grupării ISIS asupra orașului.
Patriarhii Bartolomeu al Constantinopolului, Teodor al Alexandriei, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și întâistători ortodocși au transmis condoleanțe Patriarhului Ioan al Antiohiei.
"Copiii au ieșit din biserică să se joace." ne-a spus parohul Maher Haddad. "O rachetă a căzut lângă un grup de copii și a ucis imediat cinci și a rănit pe alți opt. O altă creștină a fost ucisă pe o stradă din apropiere de o altă rachetă.
Se pare că a fost un atac al rebelilor sirieni din gruparea ISIS. Regiunea numără trei milioane de locuitori, dar 150 000 au fost nevoiți să se refugieze din cauza luptelor continue.
La 13 mai, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a scris Patriarhului Ioan: "Încă o dată, vedem efectele tragice ale urii religioase care orbește mintea umană și face pe oameni disperați și capabili să răspândească moartea și tristețea".
Și Patriarhul Neophite al Bulgariei a scris: "Am auzit cu durere despre incidentul tragic de la Biserica Sf. Petru și Pavel. În zilele când cântăm Domnul înviat, care a biruit moartea, răul și prințul acestei lumi (Ioan 12:31), ne rugăm ca Tatăl nostru Ceresc să primească sufletele celor plecați".

Când mersul la Sf. Liturghie te poate costa viața

Duminică, 12 Mai 2019 Majoritatea dintre noi am avut o zi liniștită. Unii au mers la biserică, alții au petrecut pe lângă casă iar alții s-au rătăcit prin internet. La doar un click depărtare au apărut știri despre viața creștină din Burkina Fasso. Și aceste știri nu sunt deloc înbucurătoare: Creștinii adunați la o Liturghie în Dablo(Burkina Fasso) - o comună cu circa 22.000 de locuitori din provincia Sanmatenga din nordvestul capitalei Ouagadougou(c.200 km) care în Wikipedia românească nici măcar o lemă nu are - au fost mitraliați în biserică și biserica a fost incendiată de atacatori. După cum relatează Radio France Internationale printre cei uciși se află și preotul paroh. Numărul răniților este necunoscut. Iar atacatorii islamiști erau circa 20-30 după declarația primarului Ousmane Zongo făcută agenției France Press. Apariția forțelor de ordine a durat ceva timp deoarece primul punct care avea structura necesară se afla la doar 45 de Km distanță în Barsalogho. Pe cei răposați Dumnezeu să-i ierte. Iar nouă celor care am aflat de asta puterea de a conștientiza că orice clipă poate fi secunda întâlnirii cu Dreptul Judecător, poate nu din pricina vreunui atentat musulman.

Noua Directivă Copyright a Parlamentului European … un instrument al cenzurii

Puține inițiative legislative ale Comisiei Europene și ale Parlamentului European pot spune că se pot lăuda cu un număr record de oponenți înregistrați. Directiva privind reglementarea Copyright-ului a strâns doar pe pagina de web https://www.change.org 4,7 milioane semnături împotriva acestei noi directive

Articolul 11: Propune ca platformele să plătească pentru conectarea la site-urile de știri. Practic, se creează un nou drept pentru publisheri şi editori, făcând aproape imposibilă citarea sau crearea de link-uri la conţinut fără permisiunea autorului. Facebook, Microsoft sau Google sau orice altă platformă de socializare ar urma să plătească pentru fragmentele de ştiri (aşa-numitele news snippets). Acest articol 11 nu definește "site-urile de știri", "platformele comerciale" și "legăturile", care invită 28 de națiuni europene să creeze 28 de regimuri de licențiere, care se exclud reciproc. Articolul 11 creează un nou drept pentru publisheri şi editori, făcând aproape imposibilă citarea sau crearea de link-uri la conţinut fără permisiunea autorului. Argumentul principal în favoarea Articolului 11 este că încurajează viitoarele investiţii în conţinut de calitate şi bine documentat în beneficiul utilizatorilor.

Articolul 13: este o propunere de încetare a apariției operelor fără drepturi de autor pe platforme mari de conținut generate de utilizatori, chiar și pentru o clipă. Inițial, aceasta a inclus un mandat explicit de a dezvolta "filtre" care să examineze orice postare socială pe rețelele sociale de către orice utilizator din lume și să verifice dacă acestea corespund înregistrărilor dintr-o bază de date deschisă, bogată în materiale cu drepturi de autor. În forma sa actuală, regula spune că filtrele ar trebui "evitate", dar nu explică cum ar trebui să fie monitorizate miliarde de postări pe rețelele sociale, clipuri video, fișiere audio și postări de blog pentru încălcarea drepturilor de autor fără sisteme automate de filtrare.

Respunsabilitatea filtrării revine marilor platforme google, facebook, Instagram, yahoo …propunerea legislativă este ruptă de realitate și dacă s-ar aplica la alte domenii ar trebui ca fabricile de zahăr să fie responsabile pentru obezitatea clienților, fabricile de armament să fie responsabile pentru crimele cumpărătorilor de arme, iar producătorii de autoturisme pentru accidentele făcute de șoferi.

În principiu se legalizează restrângerea libertății de exprimare așa cum o știm noi astăzi prin organizarea unor filter care vor să acționeze în numele dreptului de autor. Prefiltrarea conținutului transmis de persoanele particulare în rețelele sociale contravene evident libertății de exprimare. Acest lucru a fost stability de Curtea Europeană de Justiție în 2012 (SABAM vs Netlog AZ C-360/10) Se pare că libertatea de exprimare în spațiul european se va putea realiza doar în Darknet (VPN, Tor & Onion). Până la aprobarea Directivei este vremea acțiunii pentru ca dreptul la liberă exprimare garantat de Constituția României articolul 30 Alineatul 2 șă nu fie ocolit prin înglobarea (pre-)cenzurii în dreptul prival al ”Condițiilor de Utilizare” oferite de marile platforme sociale:

https://saveyourinternet.eu/act/

https://www.eff.org/deeplinks/2019/01/internet-facing-catastrophe-free-expression-and-competition-only-europeans-can

Se poate schimba ceva? Da se poate schimba ceva la votul final asupra poiectului care va avea loc în plenul Parlamentului Europen (cu 751 de parlamentari prezenți) și care ar trebui să aibă loc între 25/28 martie sau 15/18 septembrie. Plenul parlamentului poate revoca o lege proastă ...sau îi poate aduce îmbunbătățiri după cum s-a văzut deja în iulie 2018.

Ce poate face fiecare dintre noi?

a. să se informeze despre cum a votat fiecare parlamentar român în această problemă pe pagina: https://saveyourinternet.eu/ro/
b. să contacteze telefonic sau personal (în biroul din România sau din Brüssel) parlamentarul care îl reprezintă. Se poate și prin email personalizar sau facebook, twitter samd.
c. să mergi la întrunirile partidelor politice care au / sau propun candidați pentru alegerile parlamentare din EU și să discute această temă (alături de alte teme de interes pt români/România).
d. să semneze petiția adresată parlamentului european în această privință și să informezi și pe alții de această posibillitate.

Doar împreună putem opri cenzura!!!

In memoriam Anton Durcovici

Anton Durcovici (* 17 mai 1888, Bad Deutsch-Altenburg, în imperiul Austroungar - † 10 decembrie 1951, Sighet) a fost un episcop romano-catolic de Iași între anii 1947-1949. A fost arestat de Securitate la data de 26 iunie 1949 și a murit în închisoarea de la Sighet, în urma tratamentului inuman la care a fost supus acolo. În data de 17 mai 2014 a fost trecut în rândul mucenicilor în cadrul unei slujbe religioase oficiate de cardinalul Angelo Amato la Iași. Episcopul Anton Durcovici este sărbătorit în România la 10 decembrie, ziua martiriului său.

Biografie

Anton Durcovici s-a născut la data de 17 mai 1888, în localitatea Bad Deutsch-Altenburg din Austria Inferioară, fiind al doilea copil al soților Francisc Durkowitsch (austriac / lucrător la cariera de piatră) și Maria Durkowitsch (croată, născută Mittermaier). La vârsta de șase ani rămâne orfan de tată care a decedat ca soldat în războiul bosniac din 1878 și a emigrat împreună cu mama și fratele Franz la Iași, unde a frecventat cursurile școlii slementare a parohiei catolice. S-a transferat la o școală din Ploiești și apoi la București, unde s-a înscris ca elev la Școala Arhiepiscopală „Sf. Andrei” (1898-1901), Condusă de Congregația Frații Școlilor Creștine, și Liceul „Sfântul Iosif” (1901-1906). La 1 septembrie 1901, este primit de către arhiepiscopul Raymund Netzhammer în Seminarul mic din București, la recomandarea pr. Lucius.

La data de 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-și continua studiile teologice la colegiul „De Propaganda Fide” (1906-1911). Ca o încununare a anilor de studii, în perioada 1910-1911 a obținut doctoratul în filosofie de la universitatea „Toma de Aquino”; în anul 1911 a obținut doctoratul în teologie de la Universitatea Urbaniană, precum și licența în drept canonic de la Universitatea Gregoriană. A fost sfințit preot în ziua de 24 septembrie 1910 în Bazilica „San Giovanni in Laterano”, cu o dispensă canonică de 20 de luni.

Revenit în țară la 29 iulie 1911, a fost timp de mai mulți ani profesor de religie la Liceul „Sf. Iosif” din București și a activat ca administrator parohial la Tulcea. Pentru simplul motiv că era cetățean austro-ungar a fost arestat de ziua intrării României în Primul Război Mondial, în data de 27 august 1916, și închis împreună cu ați preoți catolici, între care s-a numărat și Ioan Bălan, într-un lagăr din Moldova. Ulterior a fost eliberat de regele Ferdinand I. S-a întors la București, unde a fost numit preot vicar la parohiile din Târgoviște și Giurgiu, precum și profesor de religie la Liceele „Sf. Iosif” și „Sf. Andrei” din București. Apoi a fost și rector al capelelor școlilor catolice, predicator la biserica „Sf. Maria a Darurilor”, președinte al Asociației Mariane de bărbați și tineri din București. În anul 1919 preotul Anton Durcovici a fost nominalizat drept candidat pentru funcția de episcop de Iași. În funcția de episcop a fost numit Alexandru Cisar.

După Primul Război Mondial a ocupat diferite funcții în cadrul Arhidiecezei de București: profesor și rector al Seminarului Teologic Arhidiecezan „Sf. Duh” (1924-1947), vicar general al Mitropoliei Romano-Catolice de București (1935-1947) și canonic al aceleiași arhidieceze. De asemenea a fost jude-prosinodal în tribunalul arhidiecezan din București, examinator prosinodal, prelat papal, numit de papa Pius al XI-lea. A fost decorat de regele României cu Ordinul național „Steaua României”, în grad de ofițer. A înființat revista „Farul nou”, la care au colaborat între alții Gala Galaction și Nichifor Crainic. Anton Durcovici a fost rector și al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași în perioada 1944-1945 când, din cauza războiului, Institutul a fost mutat la București în cadrul Seminarului în fruntea căruia Anton Durcovici se afla deja din 1924. Vorbea la perfecție româna, germana, latina, franceza, italiana și maghiara.

Episcop romano-catolic de Iași

În înțelegere cu guvernul României și conform Concordatului din 1927, încheiat între Sfântul Scaun și Statul Român, papa Pius al XII-lea l-a numit în data de 30 octombrie 1947 pe preotul Anton Durcovici în funcția de episcop romano-catolic de Iași. A fost consacrat la 5 aprilie 1948 în Catedrala "Sf. Iosif" din București de către pro-nunțiul apostolic Gerald Patrick O'Hara (episcop de Savannah-Georgia, Statele Unite ale Americii) și înscăunat în Catedrala din Iași la 14 aprilie același an. Ca motto pe stema episcopală și-a ales textul: „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul“ (Beatus populus cuius Deus Dominus) (Ps. 143, 15). În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iași, episcopul Durcovici a desfășurat o activitate pastorală istovitoare, vizitând parohiile din Moldova și îndemnându-i pe credincioși să-și păstreze credința. Astfel, gândindu-se la timpurile care aveau să vină când mulți dintre credincioși vor rămâne fără preoți, el orânduiește ca în fiecare seară în toate bisericile să se repete două-trei întrebări din catehism cu tot poporul. Din cauza întreruperii relațiilor diplomatice dintre Guvernul României și Sfântul Scaun, prin denunțarea Concordatului din anul 1929, episcopul Durcovici a avut multe de îndurat din partea regimului comunist. După "punerea în retragere" forțată a arhiepiscopului Alexandru Cisar în septembrie 1948 și trimiterea acestuia cu domiciliu forțat la Orăștie, conducerea Arhidiecezei de București a fost încredințată de către Sfântul Scaun lui Anton Durcovici, ca administrator apostolic. În timpul evenimentelor dramatice din 1949, episcopul Durcovici a dat dovadă de mult tact în îndrumarea preoților și a sătenilor pentru respectarea liniștii și a păcii, ferindu-se astfel de a provoca autoritățile comuniste. Cazul Durcovici rămâne unul dintre cele mai dramatice din istoria Bisericii Romano-Cartolice din România. Perioada 1948-1949, în care s-a aflat la conducerea Diecezei de Iași, a fost una de confruntare deschisă cu regimul comunist, iar episcopul Durcovici și-a făcut pe deplin datoria. Astfel, el a inițiat unele acțiuni menite să asigure continuitatea Bisericii, acțiuni bazate pe îndemnul adresat credincioșilor de a păstra credința catolică și legăturile de fidelitate cu Sfântul Scaun. Securitatea i-a întocmit dosare de urmărire informativă și un dosar de urmărire penală, urmărindu-l pas cu pas. În notele informative redactate sunt prezentate numeroase acuzații aduse episcopului Anton Durcovici, cu scopul de a-l incrimina și trimite în fața unui tribunal militar. Episcopul era calificat drept un dușman al regimului comunist și coordonator al rezistenței anticomuniste din partea Bisericii Catolice din România. La data de 11 ianuarie 1949, ofițerii Securității din Iași, N.A. Pandelea și A. Nussem au propus arestarea episcopului A. Durcovici pe motiv că devenise “o piedică în drumul spre socialism”.

Martiriul episcopului Durcovici

În după-amiaza zilei de 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre localitatea Popești-Leordeni pentru a administra taina miruirii la 200 copii, a fost lovit și băgat forțat într-o mașină a Securității, împreună cu preotul prof. Rafael Friedrich, rectorul Seminarului Arhidiecezan din București. A fost depus în arestul central al Securității din București, unde a fost anchetat timp de aproape un an, fiind bătut și maltratat. În iunie 1950, este transferat la Penitenciarul Jilava. În această perioadă, este condamnat în lipsă la „închisoare administrativă“ de către o comisie militară alcătuită din generalii Alexandru Nicolschi și Vladimir Mazuru.[4] În închisorile comuniste, scria recent istoricul catolic american Robert Royal, episcopul "a fost maltratat (...) într-o asemenea măsură, încât în momentul în care a fost azvârlit dezbrăcat într-o celulă devenise de nerecunoscut". Aflat în captivitate, el și-a susținut cu mult curaj nevinovăția, declarând: "De la început și până în ziua arestării mele, am căutat să îndeplinesc îndatoririle mele religioase de episcop catolic și am înlăturat din faptele și cuvintele mele orice politică, având drept scop de a călăuzi clerul și credincioșii catolici pe drumul mântuirii sufletelor, îndemnându-i în credința lor religioasă" [5]. Episcopul Anton Durcovici a ajuns pe data de 17 septembrie 1951 la Închisoarea Sighet. După cum notează un martor: „Spre miezul nopții, un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni și sânge, a fost aruncat într-o celulă unde se mai aflau 15 suflete chinuite. În fața acestei scene, pr. Friedrich s-a repezit cu o pătură și l-a acoperit. Din cauza durerilor și a gerului, episcopul Durcovici n-a putut dormi și în acea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deținuți, zicându-le: «Duceți crucea Mântuitorului care S-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii și pentru mult încercatul popor român». A fost apoi luat și dus într-o celulă singur unde a murit la 10 decembrie 1951“.

A doua zi a fost luat și aruncat dezbrăcat și singur într-o celulă strâmtă (celula 13), fără lumină, fără căldură, fără aerisire. Pe data de 9 decembrie, preoții Rafael Friedrich și Ioan Ploscaru, care aveau celulele vecine, au interceptat ultimele cuvinte rostite în latinește de episcop: "Antonius episcopus! Orate pro me ut non dificiare: morior fame et siti; da mihi absolutionem; Antonius moribundus!" (Anton episcopul, rugați-vă pentru mine să nu cedez; mor de foame și de sete; dă-mi dezlegarea; Anton în agonie!).

Episcopul Durcovici a murit în noaptea de 10/11 decembrie 1951 în închisoarea comunistă de la Sighet, după ce torționarii săi, la ordinul liderilor regimului comunist, i-au refuzat hrana și apa de băut. În actele Securității apare următoarea constatare cu ocazia morții episcopului martir: “Durcovici Anton a decedat în luna decembrie 1951 la Dunărea. Dosarul Dur(covici) trebuie predat la A.S. (Arhiva Securității), B.3 (Biroul 3). Semnalat la Cabinet că a decedat! Trupul episcopului martir a fost preluat de directorul închisorii, Vasile Ciolpan, și îngropat în Cimitirul Săracilor din Sighet. Moartea episcopului a fost mult timp ținută secretă de către autorități. Efectul avea să fie însă contrariu, iar episcopul nu a fost niciodată dat uitării. În plină teroare comunistă, la 12 ianuarie 1954, respectiv 7 iulie 1955, preoții Traian Jovanelli și Petru Pleșca cereau eliberarea din închisoare a episcopului Durcovici, neștiind că el murise . În ultimii ani ai regimului comunist, dosarul de canonizare a episcopului Durcovici era deja în curs, fiind date publicității și primele informații privitoare la viața și martiriul său.

După anul 1990 episcopul Petru Gherghel a revigorat aceste preocupări, demarând cercetările istorice privind viața și activitatea episcopului martir. La data de 25 martie 1997 a fost deschis procesul de canonizare în faza diecezană, iar în septembrie 1999 dosarul complet a fost înaintat Congregației pentru Cauzele Sfinților din Roma. În data de 31 octombrie 2013 papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului slujitorului lui Dumnezeu Anton Durcovici, ucis în ură față de credință în închisoarea de la Sighet.

Academia Teologică de pe lângă Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Tereza" din București poartă numele episcopului Anton Durcovici. Iar episcopia romano catolică din Iași are o arhivă publică referitoare la Durcovici care poate fi accesată aici.

Code of Conduct după .... Benedict de Nursia

După cum știți nu sunt un entuziast susținător al Codurilor de Conduită din IT în special din pricina problemelor cauzate la GitHub, Ruby și Linux.LA GitHub dezastrul a fost mare datorită confruntării deschise între inițiatorii GitHub și Distributed Denial of Women. Dar o știre mi-a atras atenția: Autorul SQLite a anunțat un cod de conduită. Se pare că avem oameni care s-au săturat să fie tocați la cap despre necesitatea unui conduită. Așa că au adaptat unul mai vechi, chiar foarte vechi, la vremurile noastre ! După ce a fost încurajat de clienții să adopte un cod de conduită scris, dezvoltatorul SQLite ales să definească un con care să guverneze interacțiunile dintre dezvoltatori, ale dezvoltatorilor cu clienții lor, precum și cu toți ceilalți membrii ai comunității de utilizatori SQLite în conformitate cu normele definite în capitolul 4 din Regulile Monahale ale Sfântului Benedict de Nursia. Acest cod de conduită compilat după izvoarele orientale ale Sf. Vasile Cel mare și-a dovedit eficacitatea în reglementarea vieții și muncii comunitare a multor mănăstiri apusene și a servit drept normă pentru mai multe coduri de drept civil încă din vremea lui Carol cel Mare.

Aceaste reguli sunt stricte și nimeni nu poate să le îndeplinească perfect. Toleranța este activă doar în cazul abaterilor minore .Fiecare membrul al comunității trebuie să se desăvârșească în ascultare, tăcere și smerenie.

După părerea mea acesta este un cod de interes cu ajutorul căruia toți pot trăi liniștiți în internet. Mai ales cu tăcerea și smerenia. Detalii aveți aici: https://www.sqlite.org/codeofconduct.html

Citește Evanghelia Sf. Apostol Luca!!!

O recomandare de lectură la pomenirea Sfântului Evanghelist:

Citește-l pe LUCA!!!!!

Fără evanghelia scrisă de el nu ar exista relatarea Nașterii Domnului, nici pilda Samarineanului milostiv. Ce ar fi Noul Testament fără Sf. Apostol Luca? El este de asemea considerat și cel mai bogat / avut dintre evangheliști.

Care dintre cei patru evangheliști este favoritul dvs. personal? Cei mai mulți teologi îl pomenesc fără să clipească pe Sf. Evanghelist Ioan, cel care provoacă cel mai mult din punct de vedere intelectual. Pacifiști îl iubesc pe Sf. Apostol Matei .... din cauza Predicii de pe Munte. Iar istoricii îl apreciază pe Sf. Apostol Marcu pentru că relatarea lui este cea mai apropiată temporar de evenimentele care au avut loc pe vremea Mântuitorului. Însă mare marea majoritate a credincioșilor obișnuiți ar numi, probabil, un alt nume: Luca, evanghelistul care ne relatează scena Nașterii Domnului și minunatele evenimente din perioada Crăciunului, evanghelist a cărui pomenire este serbată în lumea creștină astăzi, 18 octombrie.

Chiar și începutul Evangheliei îl face pe Sf. Apostol Luca ușor de citit: el este esingurul dintre cei patru evangheliști care are doar o scurtă prefață pentru cititor copiată după exemplul autorilor greci și romani ai antichității. Evanghelia este dedicată unuia care se consideră prietenul lui Dumnezeu și era un membrul de seamă al comunității creștine: preaputernicul Teofil . El Sf. Apostol Luca a decis să pună pe hârtie ”după ce a urmărit toate cu de-amănuntul de la început” asfel încât cititorul să fie convins de temeinicia învățărutii transmise și în care destinatarul Teofil a fost deja [bine] instruit. . În al doilea capitol, Sf. Apostol Luca ne relatează detaliat nașterea lui Ioan Botezătorul și a Mântuitorului Hristos, ultima cu ieslea Betleemului, cu îngeri și cu păstori. O narațiune pe cât de populară pe atât de bine gândită din punct de vedere teologic.

Să-l comparăm pe Sfântul Apostol Luca cu ceilalți evangheliști: Primul capitol din Evanghelia lui Ioan se poate înțelege doar dacă ai făcut măcar un seminar introductiv în ”Platonismul Mijlociu”, Evanghelia Sf. Matei plictisește printr-un șir de strămoși ai lui Iisus care provin din Avraam, iar cea a lui Marcu cheamă imedial la pocăință înainte de a relata despre subiectul principal. În iconografie și artă Sf. Luca ne este prezentat cu un taur care îl simbolizează. De fapt nu se știe foarte mult despre el. Nu e sigur din punct de vedere științific nici că l-a chemat Luca. Sigur este că a scris și lucrarea Faptele Apostolilor și că nu l-a cunoscut pe Hristos personal.

Probabil că Luca nu era din Palestina. Conform celor mai mulți cercetători biblici, Evanghelia după Luca datează din jurul anului 90 după Hristos. Locul în care a fost aceasta scrisă e neclar. Ea ar fi putut apărea în Antiohia, Efes, Cezarea, Asia Mică sau Roma. Într-o anumită măsură, este clar că autorul nu este din Palestina. Există câteva greșeli în descrierile geografice care nu ar fi fost făcute de un cunoscător al locurilor. Evanghelia este asociată mai întâi în jurul anului anul 150 d.Hr. cu numele sfântului Apostol Luca. Acest Luca este identificat aici cu apropiatul Sfântului Pavel, menționat în Faptele Apostolilor și presupus a fi doctor. Publicul pentru care a scris Luca era o comunitate majoritară creștină provenită dintre neamurile păgâne. S-a ajuns la această concluzie deoarece traduce din ebraică în greacă termeni semitici clasici: unde Sf. Marcu scrie ”Rabbi” el utilizează termenul grec ”Învățătorule”. Sf. Luca a copiat și preluat informațiile asemeni altor evangheliști. În antichitate, nu era o rușine să te inspiri din alte izvoare, dimpotrivă prin preluarea altor surse creștea autoritatea lucrării proprii. Astfel, Luca a preluat multe pasaje din Evanghelia după Marcu și dintr-o altă sursă pe care și Matei o folosea. Deoarece această sursă conține în principal parabole și alte cuvinte ale lui Iisus, ea este numită în studiile biblice de specialitate "Sursa Q / Logienquelle Q".

Un evanghelist pentru cei bogați?

Deosebite sunt relatările și pildele pe care doar Sf. Luca le are. Cercetarea Biblică din Occident le-a definit printr-un termen ciudat: "Sondergut" (=bun deosebit). În afară de relatarea Nașterii Domnului apare la Sf. Apostol Luca în mod exclusiv și pilda Samariteanului milostiv. Deoarece el se adresează în primul rând bogaților din comunitatea creștină, Sf. Apostol Luca este uneori considerat un evanghelist pentru persoanele cu venituri mari. Cu toate acestea un predicator bun nu prea are cum evita critica la adresa bogaților indiferenți care vin la predică cu Audi Q7 și Rolex (mărcile sunt doar exemple alese aleator) când își construiește predica pe relatarea Sf. Apostol Luca, în timp ce prin Evanghelia Sf. Matei le poate deschidecu delicatețe ușa din dos și sutașilor și vameșilor și oligarhilor și altora. Dacă Sf. Apostol Matei spune în Predica de pe Munte, ”Fericiți cei săraci cu duhul” Sf. Apostol Luca spune sec: ” Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu.”

Chiar și în alte texte bogăția și sărăcia joacă un rol important în comunitatea creștină prezentată de Sf. Apostol Luca. Situația s-a născut dintr-un dat istoric datorită extinderiii creștinismului și la cercurile sociale mai bogate. Iisus îi spune tânărului bogat în Evanghelia Sfântului Luca să vândă totul și să împartă săracilor și apoi să Îl urmeze. Această parabolă care prezintă imaginea tânărului întristat o contrapune evanghelistul imaginii ideale a comunității creștine primare unde fiecare renunță la averile proprii și pune totul la îndemâna comunității. Este deci Sfântul Luca un evanghelist al săracilor? Un erudit în știința Noului Testament Udo Schnelle din Wittenberg descrie – ca înțeleptul rege Solomon – evanghelia Sf. Luca: „o evanghelie scrisă pentru cei bogați în favoarea celor săraci“ .

Caracteristic Sf. Apostol Luca este interesul acestuia – care nu se regăsește la nici un alt apostol – pentru istorie. La început a fost denumit chiar drept ”primul istoric creștin” și relatarea Nașterii Domnului argumentează suficient această denumire. El vorbește precis despre recensământul fiscal ordonat de împăratul Augustus cât și despre un anume Quirinius, guvernator și ocârmuitor al Siriei la acel moment. Astfel, Luca conectează istoria lui Iisus cu istoria sa și devine inventatorul istoriei mântuirii, adică o reflecție teologică asupra istoriei.

Acest lucru a devenit necesar după membrii comunităților creștine au devenit din ce în ce mai conștienți de faptul că sfârșitul lumii și a doua venire a lui Iisus Hristos nu va mai avea loc în vremea propriei vieți. Sf. Evanghelist Luca este și evanghelistul Bisericii: transmiterea nealterată a Tradiției este pentru el una din temele centrale. Ca nici un alt evanghelist este atras într-o dispută pe teme de credință ceea ce a făcut pe cercetătorii protestanți din ultimele decenii să îl acuze de ”catolicism timpuriu”. Astăzi Sf. Apostol Luca nu mai este un motiv de conflict între savanții ortodocși, catolici și protestanți . Tradițiile vechi populare din țările vestice amintesc că la pomenirea Sf. Luca se dădeau vacilor bucăți de hârtie sfințite scrise cu versete din Evanghelia după Luca pentru a le păzi de boli și accidente. Și oamenilor bonlavi incurabil sau femeilor care trecuseră prin nașteri deosebit de greli li se dădeau pastiluțe făcute din ghemotoace de hârtie scrise cu versete din Evanghelia Sfântului Luca și sfințite de preot. Mai bine decât a ingurgita astfel de pastiluțe mestecate de alții ar fi bine să lecturăm întreaga Evanghelie a lui.

Citiți-l pe Luca! Se merită! Și nu durează decât două ore!!!!!